Spitalul Județean de Urgență Bistrița și-a făcut stocul de dezinfectanți pe câteva luni, a sporit paza, apelând la agenți de pază înarmați, a angajat personal în plus față de posturile prevăzute în mod nromal și se pregătește pentru cele mai rele scenarii privind răspândirea epidemiei de Coronavirus. Din bugetul Spitalului Județean de Urgență va fi achiziționat un echipament Real-Time PCR, pentru depistarea virsului, având în vedere că, în momentul de față, există un singur aparat de acest fel în regiunea Nord-Vest, care are o capacitate de a testa în jur de 70 de pacienți/zi.

Spitalul a primit, recent, o donație de 8750 de măști chirurgicale și are stocuri de dezinfectanți, având în vedere că managerul spitalului a prevăzut această situație acum o lună și a stabilit ca spitalul să intre în carantină încă din 14 februarie 2020, pentru a economisi materialele sanitare.

„Stăm foarte bine cu stocurile, în momentul de față avem patru tone dezinfectant pe stoc, deci pentru utilizarea spitalului suntem acoperții pe câteva luni de zile. Bineînțeles, în această perioadă, și consumurile sunt mult mai mari, peste limitele normale“, a spus Gabriel Lazany, managerul spitalului.

Gabriel Lazany este îngrijorat în ceea ce privește bugetul spitalelor publice, având în vedere că, în această perioadă, li s-au impus anumite restricții.

„Sunt anumite măsuri care nouă ne impun anumite restricții. Ni s-a transmis ssă limităm internările cronicilor, ceea ce înseamnă cei care sunt veniți cu bilete de trimitere. Da, sunt perfect de acord, dar ca orice societate comercială noi funcționăm realizând niște venituri din serviciile medicale prestate. În momentul în care eu nu îmi realizez contractul, casa de asigurări nu îmi dă bani și luna viitoatre nu mai pot funcționa. Nimeni nu ne-a spus ce se întâmplă și cum suntem plătiți dacă facem aceste restricționări“, a precizat managerul.

Acesta a făcut angajări suplimentare, pentru a face față acestei perioade.

„De la ultimul concurs, unde am avut 23 de posturi scoase la concurs și 53 de candidați admiși, 33 fără loc, i-am angajat pe toți. Toți 53 de candidați au fost angajați la spital. Am dublat personalul la secția de boli infecțioase, am crescut numărul de personal la terapie intensivă și în zonele critice. Mi-am făcut un plan de măsuri, ce se va întâmpla în cazul în care se va îmbolnăvi persoalul medical.
În această perioada spitalul este supus unei presiuni financiare fantastice. Pe lângă faptul că prețurile au ajuns la un nivel de speculă, la măști au crescut prețurile de până la 150 de ori“, a mai precizat Lazany.

Cheltuielile cu personalul auxiliar și noii angajați depășesc 500 000 de lei/ lună. Gabriel Lazany spune că în cazul în care Guvernul nu va lua măsuri pentru ca spitalele să depășească această criză.

„Se va ajune la o decapitalizare a spitalelor publice și apoi se vor bate cu pumnii în piept că spitalele private sunt mai bune decât spitalele publice. Încă nu am văzut niciun spital privat care să preia bolnavi de Coronavirus“, a mai spus Lazany.

Spre deosebire de medicii din spitalele private, care au limitat contactul cu pacienții care au simptome de viroze, refuzând să îi mai preia, medicii din spitalele de stat sunt obligați să își facă datoria.

„Dacă oamenii pot să își ia măsuri de autoprotecție și să își limiteze ieșirile publice, personalul medical nu poate. Este în foc continuu. Suntem ca în stare de război. Războaiele din ziua de azi nu se mai poartă la baionetă, te omoară stând acasă cu telecomanda în mână“, a spus Lazany.

La secția de boli infecțioase a spitalului s-a amenajat jumătate din clădire pentru pacienții cu Coronavirus, zonă cu acces separat. Conducerea Spitalului are în vedere câteva scenarii privind evoluția epidemiei în județul nostru și a relatat cum se vor desfășura activitățile în cadrul spitalului.

„Scenariile ne sunt date de la nivel naționl, iar scenaruiul cel mai rău este când bolnavii de Coronavirus depășesc 50% din populație
La Spitalul Județean am prevăzt clar mai multe etape în funcție de numărul solicitărilor.
Nivelul 1: se închid secțiile cronice, iar personalul se transferă către secții unde sunt pacienți de Coronavirus
Nivelul 2: Am stailit alte secții care se închid, secțiile acute, nu mai primim pacienți, personalul se duce către bolnavii de Coronavirus.
Nivelul 3 cel mai mare: toate secțiile de acute își reduc activitatea și merg către bolnavii de Coronavirus. Dacă va fi nevoie să închidă secția de boli infecțioase, cazurile vor fi preluate de către secția de interne. Dacă secția de terapie intensivă va trebui să se ocupe doar de pacienșii cu Coronavirus, doamne ferește să fie așa, atunci pacienții care au nevoie de terapie intensivă vor fi preluați de saloane pregătite în secțiile de cardiologie, neurologie și, în caz de ceva, putem utiliza și toată secția de chirurgie generală“, a explicat Gabriel Lazany.

În acest moment, spitalul are capacitatea de a trata cel mult 20 de pacienți care au nevoie de ventilare mecanică.

1 COMENTARIU

  1. La Spitalul Judetean se pune carul înaintea boilor. Se vorbeste despre necesitatea achiziționării unui sistem complex Real-Time PCR, pentru analiza probelor prelevate de la pacienții suspecți de coronavirus.
    In primul rând, analiza PCR (polymerase chain reaction) este o metodă de diagnostic de înaltă precizie, utilizată pentru diagnosticarea diferitelor infecţii. Metoda PCR (în româneste = reacție în lanț a polimerazei) este o procedură prin care se distinge prezența bolii bazată pe codul genetic al acestuia. Polimeraza este o enzimă care ajuta la producerea acidului ribonucleic și are functia de catalizator al procesului de transcripție al ADN-ului în ARN. Aceste analize se fac in laboratoare specializate, cu personal de înaltă calificare în domeniul geneticii moleculare.
    Asadar, metoda ajută doar la stabilirea diagnosticului nu si la tratarea bolii. De aceea, mai important este dotarea sectiei de boli infectioase cu echipamente de terapie intensivă pentru tratarea cazurilor depistate cu COVID-19.

SPUNE-TI PAREREA