Funcționarii de la APIA sunt printre cei mai expuși epidemiei, având în vedere că la sediile instituției se prezintă cca. 30500 fermieri în perioada depunerii cererilor, respectiv 1 martie – 15 mai. Fiecare funcționar public implicat în preluarea cererilor unice are programați între 450 – 750 solicitanți, unii care au intrat în contact cu rude venite recent din străinătate. 

 

“În contextul răspândirii infecției cu Coronavirus SARS-Cov-2  și emiterii Hotărârii CNSSU nr. 7 din 11.03.2020 și Hotărârii nr. 9 a Grupului de suport tehnico – științific privind gestionarea  bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean  Bistrița Năsăud roagă toți beneficiarii de sprijin programați pentru depunerea Cererii unice de plată pentru Campania 2020 să respecte programarea comunicată de către instituție și să se prezinte la centrele agenției numai în jurul orei programate, pentru a evita aglomerarea.

 

Intrarea în instituție se va face doar însoțit de responsabilul de dosar la data și ora comunicate în invitație sau publicată la sediul primăriilor, eventualele persoane care vin în afara  programărilor existente vor fi preluate doar în limita timpului disponibil, având prioritate fermierii programați în ziua respectivă.

La intrarea în instituție se vor pune la dispoziția beneficiarilor de sprijin soluții pentru dezinfectarea mâinilor și a tălpilor încălțămintei, toate persoanele care intră fiind rugate să le folosească.

 

Totodată, rugăm toate persoanele care urmează sa se prezinte la APIA pentru depunerea cererilor și prezintă minime simptome de îmbolnăvire și/sau au în familie persoane care s-au întors de curând din străinătate, să renunțe la programare și să anunțe centrul local unde ar trebui să se prezinte, solicitând o reprogramare la o dată ulterioară când orice risc este eliminat.

 

Reamintim că în fiecare an, la sediile noastre, se prezintă cca. 30500 fermieri în perioada depunerii cererilor, respectiv 1 martie – 15 mai, fiecare funcționar public implicat în preluarea cererilor unice având programați între 450 – 750 solicitanți.

 

 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean  Bistrița Năsăud mulțumește anticipat tuturor fermierilor – beneficiari ai diferitelor forme de sprijin gestionate de instituție pentru înțelegerea situației create și asigură pe toată lumea că  întreg personalul instituției depune eforturi considerabile pentru ducerea la bun sfârșit a activității de preluare cereri”, au transmis reprezentanții APIA. 

 

SPUNE-TI PAREREA