Natalia Iocsak, sătmăreanca cu origini bistrițene, considerată copilul minune al driftului, o adevărată maestră a volanului, a făcut senzație la raliul organizat de ziua internațională a femeii. Raliul organizat de ACR a fost poate unul dintre cele mai eficiente modalități de a combate discriminarea de gen, care din păcate este extrem de întâlnită pe șoselele noastre.

În vârstă de doar 16 ani, Natalia are în palmares mai multe titluri importante, obținute nu doar în țară, ci și în străinătate. Se trage din Livada, iar de mică a fost prezentă pe circuitele competițiilor, fiind atrasă de sportul practicat deja în familie.

“Am participat astăzi pentru prima oră la un raliu al doamnelor, organizat de ACR Bistrița și cu siguranță a fost o experiență de neuitat, plină de emoții și adrenalină. După ce le-am transmis doamnelor în deschiderea competiției că nu stiu daca m-aș încumeta să concurez alături de ele într-un asemenea concurs, în calitate de sofer, am fost invitat să particip la o demonstrație de drift. Am fost pus pentru câteva minute în postura de copilot într-o mașină condusă de o foarte tânără campioană a pilotajului”, a declarat prefectul orașului Stelian Dolha.

“Există mult mai puțină politețe în trafic decât în viata reală, mai ales față de soferițe, o spun cu regret, și aceasta vine la pachet cu o mentalitate larg răspândită că doamnele la volan trebuie neapărat depășite in trafic pentru că nu s-ar pricepe sa conducă. În realitate statisticile Politiei Rutiere arată cu totul altceva, si anume că femeile provoacă mult mai puține accidente decât barbatii, pentru ca au un stil de conducere preventiv, sunt mult mai vigilente și responsabile în trafic”, a mai spus prefectul.

SPUNE-TI PAREREA