Investițiile în medici și aparatură de la Spitalul Județean de Urgență au fost promovate în repetate rânduri de către reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Dar a sosit momentul ca unii dintre ei să își dovedească și încrederea în medicii și condițiile de la spital. Mihaela Ivan, consilierul președintelui Consiliului Județean, a suferit o operație de coloană vertebrală și și-a exprimat recunoștința față de medici și conducerea spitalului:

„Operația a ieșit perfect” este cel mai frumos “La mulți ani!”. L-am primit joi dimineața, de la medicul specialist neurochirurg Andrei Farcaş-Rotariu, direct de pe coloana vertebrală, acolo între L4/L5.

… acum, bucuria zilei este că pot să mă ridic singură, iar când fac o tură de coridor am fericirea aceea ce o simți după un maraton.

↪️ Dacă mi-ai fi spus, acum câțiva ani, că voi fi operată pe coloană și asta se va întâmpla acasă, la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, probabil că aș fi schimbat subiectul.
👉 Acum, cu toate că a fost de urgență, nu mi-aș fi imaginat să mă fi dus altundeva și să am încredere în altcineva în afară de medicii specialiști neurochirurgi Andrei Farcaş-Rotariu și Florin Leaț.
🙏 Nu-mi ajung cuvintele să vă mulțumesc pentru încrederea, siguranța pe care mi-ați dat-o, modul profesionist în care ați pus problema și m-ați făcut bine! Sunteți mi-nu-nați!

✅ Uite așa, dintr-o dată, am înțeles pe pielea și coloana mea că #InvestițiileÎnSănătate, acele #FapteNuVorbe, realizate cu atâta determinare, drag și preocupare de Emil Radu Moldovan, Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, sunt viață!
↪️ Ambiția d-voastră de a transforma acest spital, echipa de management care sunt dovada că schimbarea se naște din viziune și profesionalism, ne ajută să ne punem pe picioare … la noi acasă!
👌 Gabriel Lazany, Deak Gabriela, Mirela Pop, Remeș Gabriela toți, toți din echipă contribuiți la cel mai de preț lucru, sănătatea!

Am șovăit în a scrie textul acesta, pentru că-i o chestiune personală, dar bucuria că-mi simt picioarele și că prin ambiția și competența unor oameni sunt om, nu o legumă… mă fac să postez.

🤗 Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc personalului medical care m-a stabilizat încă din #UPU, până-n chirurgie, asistentelor care au grijă de mine de atâtea zile și…
tuturor celor ce mi-ați scris, m-ați sunat, ați rupt din timpul vostru și ați venit până la mine.
Contează și valorează enorm. Nu voi uita niciodată…!

Multe aș mai avea de scris, dar vi le spun fiecăruia privindu-vă în ochi.

❤️ Înțelegi cu adevărat importanța sănătății, atunci când ești pe muchie de cuțit și poți totuși să fii liniștit că există medici specialiști, aparatură ultra-performantă, profesioniști care o să te pună pe picioare, la propriu.

••• Mulțumesc, încă o dată, medicului specialist neurochirurg Andrei Farcaș-Rotariu și promit că o să mă țin de recuperare. Durează, dar contează mult!

𝙋.𝙎: 𝙇𝙖 𝙢𝙪𝙡𝙩𝙞 𝙖𝙣𝙞, 𝙢𝙖𝙢𝙖! 𝙎𝙩𝙞𝙪 𝙘𝙖 𝙖𝙯𝙞 𝙣𝙪 𝙫𝙧𝙚𝙞 𝙛𝙡𝙤𝙧𝙞, 𝙙𝙤𝙖𝙧 𝙨𝙖 𝙢𝙖 𝙫𝙚𝙯𝙞 𝙞𝙣 𝙥𝙞𝙘𝙞𝙤𝙖𝙧𝙚, 𝙨𝙖 𝙛𝙖𝙘𝙚𝙢 𝙤 𝙩𝙪𝙧𝙖 𝙙𝙚 𝙘𝙤𝙧𝙞𝙙𝙤𝙧…

SPUNE-TI PAREREA