Știu că este o zi în care e obiceiul să te abandonezi dulceag asediului de flori și cuvinte glorioase la adresa feminității, dar vă aduc în atenție câteva realități deranjante din ziua de azi:
- România este lider mondial la videochat, o industrie cu câștiguri fabuloase. Cea mai importantă platformă de viedochat înregistrează în jur de 2.5 milioane de modele, majoritatea provenind din Europa de Est. Chiar dacă unii ar fi tentați să creadă cu totul altceva, multe dintre modele sunt femei cu o educație peste medie sau chiar femei în vârstă (da, bărbații au tot felul de fantezii) care au găsit în videochat o sursă de venit și un mod (singurul mod) de a deveni independente.
- România rămâne țara sursă principală pentru traficarea victimelor în scopul exploatării sexule și a exploatării prin muncă forțată în Europa
- 73% din numărul victimelor de trafic de persoane sunt FEMEI și 36% dintre ele sunt minore
- Experţii au semnalat creşterea numărului de femei din România recrutate pentru căsătorii false în Europa de Vest; după încheierea acestor căsătorii, traficanţii le forţau pe femei să se prostitueze sau să muncească.
- Guvernul României nu îndeplineşte în totalitate standardele minime în vederea eliminării traficului de fiinţe umane
- Guvernul nu a demonstrat, în 2019, eforturi sporite comparativ cu perioada anterioară de raportare. Instanţele au condamnat un număr semnificativ mai mic de traficanţi, iar autorităţile au identificat un număr considerabil mai mic de victime, continuând declinul multianual al acestor eforturi. Corupţia endemică şi presupusa complicitate la infracţiuni de trafic de persoane au continuat nepedepsite, în special în cazul funcţionarilor publici care exploatau minore aflate în centre de plasament de stat.
- Traficanții primesc de cele mai multe ori pedepse cu suspendare sau pedepse foarte mici
- În general, victimele nu beneficiază de sprijin adecvat în timpul proceselor penale
- Aproape 100 de cazuri de violență domestică au fost reclamate în fiecare zi a anului 2018 potrivit unei statistici a IGPR. Dintre acestea, ponderea cea mai mare este reprezentată de faptele de „lovire sau alte violenţe“ – 58,6%, urmate de „ameninţare“ – 7,25%, „abandon de familie“ – 21,33% şi „nerespectare a ordinelor de protecţie“ – 3,71%.
Sigur, există și statistici mai puțin îngrijorătoare. De exemplu, în 2018, se arăta că a crescut numărul de femei antreprenor în România, deși, după părerea mea, cifrele nu arată neapărat că femeile nu au susținerea bărbaților în spate. Lucru care nici nu e rău, până la urmă, dacă tot celebrăm egalitatea. E bine ca oamenii, femei sau bărbați, să se susțină unii pe alții. De asemenea, în România, diferența la salarii între femei și bărbați este neglijabilă, dar asta pentru că ambele categorii au salarii la fel de mici.
Luând în considerare aceste realități, părerea mea este că în România se duc niște lupte feministe inutile, care nu au nicio legătură cu nevoile societății, ci doar cu nevoia unor femei de a se simți importante și de a primi confirmarea publică. Observ, de câțiva ani, că cele mai frecvente plângeri și lupte ale femeilor, în general, se concentrează asupra unor lucruri cum ar fi faptul că nu sunt lăsate să alăpteze în public sau să alăpteze copiii până intră la școală, să își lase părul să crească pe picioare și la subraț, să își pună poze cu chiloții pătați când au menstruație, să fie sexi și să facă videochat, deși nu le oprește nici dracu’. În același timp, unele se lamentează că femeile nu au acces la funcții de conducere și în politică, dar eu nu cred că este vina bărbaților pentru acest lucru sau că există cineva care le refuză ascensiunea.
Pe vremuri, când primele feministe au avut curajul să ceară câteva drepturi elementare, cum ar fi dreptul de a studia sau dreptul de vot, femeia avea rolul fie de menajeră, născătoare și crescătoare de copii, fie de trofeu al bărbatului (în lumea bună), având datoria de a fi fermecătoare, gingașă, strânsă în corset și întemnițată în colivia rochiilor cu crinolină. Evident, femeia a fost tot timpul obiectul fanteziilor sexuale, a reveriilor poetice și sursa de inspirație artistică a bărbaților. Dacă arunci o privire prin artă, vezi o grămadă de femei tolănite în fel și chip, nude sau seminude, acoperite cu volane, blănuri, floricele sau voaluri lascive.
Totuși, ce s-a schimbat între timp? Mai nimic. Dimpotrivă, femeile din ziua de azi par și mai dornice să fie în aceleași posturi extrem de sexualizate. Societatea feminină este dominată de fotografii senzuale și înduioșătoare cu gravide acoperite de flori și dantele, imagini fatale cu prințese ajunse la majorat, poze în costume de baie în excursii exotice, poze pe la nunți în rochii fandosite cu decor floral roz-pudrat. Până și pozele femeilor cu animale au o tentă sexuală, lucru semnalat de către unii, dar nebăgat de seamă de majoritatea. Toate campaniile care promovează maternitatea, senectutea sau un nou mod de a vedea femeile cu dizabilități se concentrează numai și numai asupra acestui aspect: cât de disponibilă și cât de ofertantă este femeia pentru SEX!
Apoi, aceleași femei care se supun acestor campanii de sexualizare, își desenează sprâncene prin tehnici superioare capacității lor intelectuale și își injectează chestii care le balonează buzele, se adună în diverse grupuri și grupulețe și cer să fie luate în serios, să aibă loc în politică și în funcții de conducere. Între timp, femeile care au studiat, au muncit și au luptat pentru o carieră sau pur și simplu pentru o condiție umană demnă, își văd de treaba lor și nici alții nu le prea bagă în seamă pentru că normalitatea nu mai este interesantă pentru nimeni. Ba mai mult, de multe ori observ că orice ar face o femeie, chiar dacă luptă pentru ceva, pune umărul să construiasă un spital, se chinuie cu un proiect educativ ori social, pentru ceilalți singurele lucruri care contează, în particular, sunt cu cine și-a tras-o, cu cine și-o trage și cu cine ar putea să și-o tragă.
Subliniam că, pe vremuri, femeile purtau acele colivii și corsete, impuse de societate. Acum nu le mai poartă, dar și-au inventat alte colivii. Presiunea socială și rigorile care încorsetează femeia din ziua de azi sunt mult mai sufocante decât în trecut. Dacă, mai demult, ea trebuia să fie o soție loială, o mamă bună, un bun administrator al casei și beneficia de un grup de suport mult mai solid din partea comunității, astăzi competiția este mult mai acerbă într-un nou cadru, unul individualist. Femeia se trezește în postura în care trebuie să arate lumii cât de bine arată, cum a slăbit fulgerător și și-a tonifiat abdomenul imediat după expulzarea bebelușului, să arate cât de bine se îmbracă, cum rămâne veșnic tânără, suculentă și vrednică de împerechere până la 70 de ani, cum se descurcă pe cont propriu, conduce firme, mașini și lumea întreagă cu pruncii de gât, cum manevrează căruciorul pe tocuri îmbrăcată în skinny-jeans.
Lăsând la o parte faptul că femeile nu luptă cu adevărat pentru egalitate între ele și bărbați, nu luptă nici măcar pentru egalitate între ele însele. Sunt prea preocupate de propriul „succes“.
Participând la evenimentul de ieri, lansarea cărții „Femeia europeană“, o colecție de interviuri și mărturisiri formale culese de Doris Rai, mi-am dat seama cât de fragile sunt unele femei, cât de dependente sunt de afirmare, laude și aprobare din partea celorlalți, oricine ar fi ei.
Am ascultat cu atenție discursul unui domn mai în vârstă, care s-a recomandat ca fiind istoric și a subliniat câteva aspecte importante despre drepturile și luptele femeilor. În primul rând, a menționat câteva nume de femei remarcabile din istoria României, de care sunt convinsă că 99% din „femeile de succes“ nici nu au auzit. Apoi le-a reproșat femeilor că nu sunt organizate. Și este adevărat. Aceste puseuri pe care le au unele femei în dorința lor de a fi luate în seamă și de găsi un prilej pentru a-și purta cele mai recente achiziții vestimentare, nu au nicio legătură cu problemele reale ale femeilor din România. Femeile nu sunt organizate în sindicate pentru a cere salarii decente, care să le permită să fie independente și să își poată purta singure de grijă, fără a fi vulnerabile în condiții de sărăcie și abuz. Foarte puține femei luptă cu adevărat împotriva violenței și a abuzurilor, restul sunt doar organizatoare de gale, fac exerciții de oratorie și redactează pliante care ajung la coșul de gunoi.
Este o diferență uriașă între ceea ce declară femeile și ceea ce preferă, ele, de fapt. Multe se declară admiratoare ale femeilor care, într-adevăr, ar fi în măsură să inspire și să reprezinte un model, dar, de fapt, admiră doar aparența, nu și esența. Dă bine să le admiri pe Regina Maria, pe Maia Morgenstern… dar e greu să le înțelegi. E mai simplu să le imiți superficial, prin tot felul de trucuri de stil și declarații patetice. Oricum, luptele feministe nu se reflectă prea mult când vine vorba de preferințele femeilor, care urmăresc cu milioanele influencerițe în modă și sexoșenie, dar le cam doare în cur de alte probleme.
