Un impact între un autocamion și un  autoturism s-a produs în această seară în Mijlocenii Bârgăului. Au fost implicate două victime, una fiind încarcerată. 

Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat victimele conștiente, cooperante. Una dintre ele era blocată în autocamion, fiind extrasă și evaluată la fața locului de către echipajul medical.

Ambele victime au refuzat transportul la spital.

Mijlocenii Bârgăului: dosar penal pentru alcoolemie 

“În această seară, pe drumul național 17, în localitatea Mijlocenii Bârgăului, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.

Conform verificarilor efectuate la fața locului, a rezultat faptul că, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Vama-jud.Suceava, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția de mers Vatra Dornei-Bistrița a acroșat un autoturism care staționa pe marginea drumului. În urma impactului, o persoană care se afla în autoturism a fost rănită ușor.

Șoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițistii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a transmis IPJ BN.

1 COMENTARIU

SPUNE-TI PAREREA