Acţiunile preventive ale polițiștilor bistrițeni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, desfăşurate în ultimele 24 de ore, au condus la aplicarea a peste 140 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 42.000 lei.
Pentru abaterile de la normele contravenționale, constatate în ultimele 24 de ore, polițiștii din Bistrița-Năsăud au aplicat 142 de sancțiuni, pentru încălcarea prevederilor privind ordinea și liniștea publică, pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite sau încălcarea normelor rutiere.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, potrivit O.U.G 195/2002. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale se ridică la 42.100 lei. De asemenea, ca măsură complementară, au fost reținute 17 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

SPUNE-TI PAREREA