Primarul comunie Cetate din Bistrița-Năsăud, Lucian Tarniță, a trecut de la PSD la PMP, în condițiile în care PSD-ul l-a validat pentru candidatură pe Daniel Moldovan, fost primar al comunei.
Reamintim că Daniel Moldovan a pierdut un proces cu ANI în 2016, fiind declarat incompatibil. El a deținut funcția de primar și, în același timp, avea calitatea de persoană fizică autorizată. Legea i-a interzis să mai ocupe funcții publice timp de 3 ani, timp în care funcția de primar în Cetate a fost ocupată de Lucian Tarniță.
Lucian Tarniță s-a alăturat, astfel, echipei PMP.
„Îi urez bun venit în echipa PMP Bistrița-Năsăud domnului Lucian Tarnița, primarul comunei Cetate! Mă bucur să văd că tot mai mulți oameni valoroși ni se alătură și sunt convins că rezultatele noastre în alegeri vor reflecta creșterea considerabilă a încrederii bistrițenilor în PMP. Dacă aveți proiecte pentru viitorul Bistriței, a orașelor și comunelor din județ, vă așteptăm în echipa PMP Bistrița-Năsăud!“, a transmis liderul PMP, Ionuț Simionca.