După toată agitația produsă în cazul tinerei care a ,,îndesat”, ilegal în ghiozdan, dintr-un magazin, printre altele și o carte, contrariat, entuziasmat, fericit, custodele peșterii Izvorul Tăușoarelor, Crin Triandafil Theodorescu, lansează următorul proiect, intitulat: ”FURĂ O CARTE/TE-AJUTĂ POPA!”.

O dată pe lună voi cumpăra, din bani personali sau din donațiile prietenilor, o carte la alegere, dorită de un tânăr năsăudean. Aștept pe privat mesaj cu numele cărții și autorul. Cartea va fi împachetată într-un ziar și legată cu sfoară. Nu mă întrebați de ce într-un ziar, am văzut faza asta într-un policer și mi-a plăcut ideea. Mă voi duce cu cartea subsoară în parcul central al orașului, și la ora convenită, voi abandona pachetul pe o bancă. Furăciosul de cărți o va putea ridica la un minut după plecarea mea, transmite părintele Theodorescu, pe o rețea de socializare.

Cartea poate fi găsită ba în spatele porții Marii Biserici, ba după o cruce din cimitir sau în custodia încruntatului portar de la primărie. Va fi o carte născută cu istorie, cu poveste. O carte de povestit nepoților: Vezi cartea aia de pe raft, nepoate? La începutul secolului, eram elev în Năsăud, și era acolo un popă…” Așa o să înceapă povestea cărții. Și eu, din paradisul cu peșteri și insule unde o să fiu, o să râd fericit, cum fac morții noștri când sunt pomeniți aici, pe pământul ăsta trecător, plin de bucurii și tristeți.

În plus, șoția preotului răsplătește ”furăciosul” cu o ciocolată..care, cine știe, poate salva o zi ploioasă!

O carte este un dar pe care îl poţi deschide iar şi iar.– Garrison Keillor

 

SPUNE-TI PAREREA