Primarul orașului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, a comentat ieri, într-o emisiune la Sângeorz TV, sentința pe care a primit-o de la Judecătoria Năsăud, la un an de închisoare cu suspendare și interzicerea de a avea ocupa funcții publice. Ogâgău a concesionat un teren din proprietatea publică a orașului tatălui său, fără licitație și fără hotărâre de Consiliu Local, pe suma modică de 100 de lei/an.
„Să clarificăm o dată pentru totdeauna această problemă cu sentința dată ieri de către Judecătoria Năsăud. Ne întoarcem puțin în timp. Este vorba de un contract de închiriere cu tatăl meu, cu domnul Traian Ogâgău senior, care, din 2016 m-a tot bătut la cap să îi dau un teren în fundul Cormăii sau unde știu eu, ca orice alt cetățean care are închiriată ba parcare, ba te miri ce, mălăiște sau pajiște, să își poată pune stupii. Știți foarte bine că este un stupar renumit în zonă, cu produsele lui extraordinare, acea țuică cu propolis, cu lăptișor de matcă. În 2016 nu am vrut să îi dau, dar nu pentru că legea nu mi-a permis, necunoscând legea… eram foarte prins, mai mult de gura lumii… sincer. În 2017, la fel… În 2018 i-am zis: du-te te rog jos la Registrul Agricol, identifică tu un teren unde crezi că îți place, pe Cormaia, liber de sarcini, fă-ți contractul și hai cu el la semnat. Unde a fost problema… și nu vreau să mă întorc împotriva colegilor din Primărie… ce să le faci, după ce fapta e consumată. În Primăria Sângeorz-Băi, de când lumea și pământul, sunt niște formulare tip, fără compartiment juridic, e pur și simplu chiriaș și proprietar, adică primarul în funcție. Zis și făcut. Se vede clar pe formular că s-a închiriat de către tatăl meu, cu suma de 100 de lei pe an, cum se închiriază orice alt teren în acea zonă, suprafața de 36 de ari… Tata a îndreptat frumos, a făcut curățenie, și-a pus stupii, pleacă, vine și parchează acolo. Este un teren care nu a fost folosit de nimeni. Eu nu am știut că legea nu îmi dă voie, dar asta nu te absolvă de pedeapsă faptul că nu cunoști legea. Asta recunosc, am greșit, mi-am luat pedeapsa, mergem în continuare, facem apel, să stea liniștiți sângeorzenii și prietenii mei că Ogâgău nu pică”, a transmis Traian Ogâgău.
Acesta a explicat că este victima unor intrigi politice.
„Și subliniez un aspect foarte important. Toți primarii care se uită la noi acuma și din toată țara asta, zilnic, și subliniez, zilnic ești pus în situașie și inevitabil poți, dacă stă cineva de cpul tău, că apar tot felul… oricând ești pasibil de un dosărel dacă vrea cineva să stea de capul tău cum a stat domnul Suciu (n.r. Daniel Suciu) prin interpuși“, a spus Traian Ogâgău.
Traian Ogâgău a mai subliniat că pedeapsa, în opini lui și a avocaților, este mult prea mare pentru „infracțiunea“ pe care a comis-o.