Ordonanţa de Urgenţă privind recensământul general agricol din România, adoptată de Guvern pe 4 februarie, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Recensământul general agricol are ca obiectiv asigurarea de date statistice pentru fundamentarea şi punerea în aplicare a politicilor naţionale şi europene în domeniul agricol, în concordanţă cu Sistemul Statistic European, necesare procesului de participare a României la Politica Agricolă Comună .

S-a reglementat cadrul juridic necesar pregătirii, organizării şi efectuării recensământului, astfel că În perioada 1 februarie – 30 aprilie 2021 se efectuează la nivel naţional, în toate unităţile administrativ-teritoriale din România, recensământul agricol, se arată în ordonanţă.

Cu toate acestea pentru verificarea practică şi îmbunătăţirea aspectelor organizatorice şi tehnice se efectuează un recensământ de probă în cursul anului 2020.

Conform OUG, perioada şi momentul de referinţă ale recensământului sunt:

– anul agricol 2020 – cuprins între 1 octombrie 2019 şi 30 septembrie 2020 pentru variabilele privind terenurile şi persoanele care au lucrat în agricultură şi anul calendaristic 2020 pentru gestionarea dejecţiilor animaliere

– 31 decembrie 2020 pentru efectivele de animale şi adăposturi

– ultimii 3 ani pentru măsurile de dezvoltare rurală

SPUNE-TI PAREREA