Sorin Hangan, președintele Organizației Municipale PNL Bistrița, a transmis astăzi un mesaj cu privire la aspirația de a candida la Primăria Bistrița. Mesajul său se adresează atât ca candidaților de altă culoare politică, dar și celor din propriul partid:

“Nu vreau să fiu primar! Sună dictatorial!

Nu postez prea des pentru că spre deosebire de unii care sunt bugetari, nu am timp. Responsabilitatea de a pune pita pe masă unor angajați duce în plan secund activitatea politică. Nu-i ușor pentru un antreprenor în România. Chiar dacă ești om politic local, nu ai timp pentru conferințe de presă, interviuri și alte acțiuni media, domnilor Niculae și Turc. 

Poate în sistemul bugetar este acceptat un soi de absență motivată de la locul de muncă Ioane, dar eu nu pot înșela așteptările unor angajați a căror viață depinde de acțiunile mele.

În opinia multor bistrițeni a asigura venitul pentru o viață la limita subzistenței este suficient. Știți cum este să plătești utilitățile și să ai pită pe masă? Superb. Parcă nici nu mai contează că alții își fac concediul la schi în Austria domnule Crețu, că alții îl acoperă pe cel cu concediul în Austria, domnule Niculae, iar alții se cred învingători, slujbaș la stat fiind, și țin conferințe de presă în timpul orelor de program, domnule Turc. 

Alții au început campania și elaborează fotografii cu un slogan pueril, gen anii ’90, “X pentru Bistrița”, domnule Seserman. 

Înscris într-o cursă electorală internă, stau și mă întreb ce înseamnă a fi primar? 

Am căutat pe “guagăl” care este însemnătatea primarului. Este un cuvânt ce provine din latina vulgară, adică populară, deși la Bistrița cuvântul “vulgar” se potrivește cu prisosință de 12 ani.

Este vulgar de-a dreptul să furi idei de la consilierii liberali și să ți le asumi  fără jenă, domnule Niculae viceprimar PSD.

De pe poziția de bugetar este lesne să cauți soluții și să ți le asumi fără nerușinare. Bugetarii pot fura idei de la privați, invers este considerat lipsă de viziune.

Un privat care greșește nu poate fi iertat! Un bugetar găsește soluții în fondurile publice, iar furtul unor idei nu este pedepsit, ci evaluat social-democrat.!

Un alt candidat, neafiliat politic oficial domnule Seserman, dar cu pile în sistemul doctrinar liberal, nu fură, el împrumută idei și le asumă ca și cum nimeni nu s-a gândit la așa ceva vreodată. 

Pentru altul, deviza de comunitate cu hashtag are aplombul sensibilității unui crocodil eșuat în sufixul “sub”, doamna Doris Rai. De exemplu, subprefect.

Restul candidaților își asumă apoteotic rolul de coordonator, Mesia administrației, și rezolvarea tuturor problemelor, deși soluțiile sunt un fel de Fata Morgana în plin sezon hibernal.

Înscris în competiția electorală internă, pentru desemnarea unui candidat la primărie, spun cu mâna pe inimă că nu vreau să fiu primar! Sună dictatorial! Ca și cum inteligența administrativă s-a pogorât asupra mea. Vreau să fiu un cetățean ce-i reprezintă pe cetățenii simpli. Să spun ce-i trebuie acestui oraș din postura de alegător și nu de politician. 

Poate nu voi câștiga alegerile interne din cadrul partidului, însă voi fi cetățean responsabil.

Pentru că știu să pun pita pe masă unor oameni care au nevoie de mine. Dacă bistrițenii n-au nevoie de mine, înseamnă că nu merit. Dar rămân liberal. Așa cum are nevoie orașul! De un om liberal în mentalitate.

Mă cheamă angajații să le dau salariile. Scuze, și așa am scris mult. Profitul meu este mulțumirea lor. 

Dictatura viziunilor edilitare le-o las altora. Cetățenii vor lucruri pentru care plătesc.

Și plătesc de 12 ani pentru iluzii.

Nu spun că putem reuși “prin noi înșine” ca un liberal pârât. Pare desuet s-o spun acum după un secol și ceva.

Dar… “Putem reuși”. Fără să ne lăsăm amăgiți”, a scris Sorin Hangan.

1 COMENTARIU

SPUNE-TI PAREREA