485 de case din comuna Căianu Mic sunt racordate, la ora actuală, la apă și canalizare. Infrastructura se va extinde anul acesta astfel încât toate gospodăriile să beneficieze de aceste utilități. Anunțul a fost făcut de primarul comunei, Paul Știr:
„În perioada următoare, la nivelul comunei noastre, în localitățile Căianu Mic, Căianu Mare, Dobric și Ciceu-Poieni, vor fi realizate rețele de aducțiune a apei potabile și canalizare, în lungime totală de 52,09 kilometri!
Valoarea totală a lucrărilor, care urmează a fi executate, se ridică la suma de 7.136.652 Euro!
Fondurile vor fi alocate din bugetul Uniunii Europene, bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și o contribuție de la bugetul local al comunei Căianu Mic!
Astfel, aceste lucrări vin în completarea lucrărilor deja realizate! Un număr de 485 de gospodării din comuna Căianu Mic sunt racordate la apă, iar după implementarea acestui proiect, atât de necesar, toate casele și gospodăriile din cele 4 localități componente comunei noastre vor beneficia de acces în condiții decente la aceste utilități!
Mulțumim domnului Emil Radu Moldovan, Președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, pentru sprijinul acordat în realizarea proiectului de racordare a comunei Căianu Mic la rețelele de apă și canalizare!
Prieteni dragi, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu sprijinul dumneavoastră, vom duce la bun sfârșit și acest proiect! Doamne ajută!“
Si la Unirea, Viisoara… sau celelalte localitati componente… CAND SE VA INTOARCE LUNA CU C*RU-N SUS … !