„Astăzi, la ora noastră 20:30, Tibi Useriu va lua din nou startul la Yukon Arctic Ultra, o cursă de alergare în condiții extreme de la Cercul Polar. Tibi a făcut o primă încercare anul trecut la această nouă competiție pentru el și, după doar 100 km, a abandonat din pricina câtorva degerături“, a transmis, în urmă cu puțin timp, Asociația Tășuleasa Social.

Yukon Artic Ultra se desfășoară în perioada 30 ianuarie – 7 februarie, în Whitehorse, Canada. Este cea mai grea și friguroasă cursă din lume, mai dificilă decât Artic Ultra 6633, unde Tibi Ușeriu a câștigat deja de trei ori consecutiv.

„De fiecare dată când Tibi a fost acolo, în ținuturile înghețate, a reușit să ne unească toate emoțiile într-un mod special. L-am urmărit cu sufletul la gură. Poate acesta este motivul pentru care el acum aleargă pentru Via Transilvanica – un drum lung care unește toate emoțiile, culturile și locurile pe care această țară minunată le are de oferit lumii. Noi vă vom ține la curent cu toate noutățile primite de la el.Până la capăt, Tibi!“, a mai transmis Tășuleasa Social.

„Un lucru îmi stă în gât ca un os de pește și anume “Lucrul început și nedus la capăt”. Uneori în acest ‘nedus la capăt’ apare fiindcă eșecul și-a vârât coada în poveste. Ca mine, la Yukon Arctic https://arcticultra.de/ anul trecut când am înghețat, fără măcar să-mi dau seama.

Drept urmare, am fost scos automat din cursa pe care îmi propusesem să o duc la capăt. Și am fost trimis la spital. M-am simțit cam ridicol, recunosc. Am venit acasă cu coada între picioare. Supărat pe mine, pe lume. Mi-a trecut, dar n-am uitat.

Ce e de fapt un eșec? Un profesor dur, care adoră să-ți dea lecții usturătoare, pe care le ții minte toată viața. Un eșec nu e un capăt de drum. E parte dintr-un proces de învățare. Dacă eșecul te încurcă în drumul tău spre glorie, poate că e timpul să înveți ceva, să te smerești mai mult. Mereu îmi repet asta când o dau de gard.

Am venit aici la Yukon Arctic din nou. Sunt aproape de start, dar cu gândul la finiș. Va fi greu. Plec însă cu speranța să duc la bun sfârșit ce am început. Am în minte o listă lungă de oameni dragi, susținători, suporteri. Am în minte Via Transilvanica https://www.viatransilvanica.com/, poate cel mai frumos proiect în derulare în care suntem implicați noi toți, cei de la Tășuleasa. https://www.tasuleasasocial.ro/

O să-mi hrănesc sufletul nu doar cu gheață și adrenalină, ci și cu gânduri calde, luminoase. Deocamdată, le trimit înspre voi toți, cei de acasă. Abia aștept să înceapă distracția!“, a transmis și Tibi Ușeriu.

SPUNE-TI PAREREA