Jandarmii din cadrul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Beclean au executat miercuri, 29 ianuarie, acţiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale la regimul piscicol.
Acţiunile s-au desfăşurat pe malul râului Someş, pe raza localităţilor Beclean, Uriu, Reteag şi pe malul râului Şieu, pe raza localităţii Şieu-Odorhei.
Au fost legitimate 7 persoane şi a fost aplicat un avertisment scris pentru pescuit fără permis.
Acţiunea a fost organizată în cooperare cu reprezentanţii A.J.V.P.S. Bistriţa-Năsăud.
Totodată, în ultimele 24 de ore au fost aplicate sancţiuni pentru: fumat într-o instituţie de învăţământ, adresare de injurii, cerşetorie şi provocarea unui scandal. Totalul amenzilor se ridică la 1.850 lei.

SPUNE-TI PAREREA