Traficul rutier este monitorizat în permanență de către Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud. În anul 2019 a scăzut numărul de persoane decedate în urma unor accidente rutiere cu 25%, de la 32 la 24.
De menționat faptul că în ultimii 5 ani, în județul Bistrița-Năsăud au fost înregistrate scăderi constante la acest indicator, de la 45 în anul 2015, la 24 de decese înregistrate în anul 2019, se arată în raportul anual al poliției.

De asemenea, numărul accidentelor grave scade cu 26 în anul 2019, de la 242 la 216 și numărul persoanelor rănite grav scade cu 29, de la 246 la 217.
În schimb, numărul accidentelor ușoare crește cu 56, de la 362 la 418. Ca și cauză concurentă, trebuie menționat alcoolul, fiind înregistrate un număr de 230 dosare penale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 11 pentru refuz de prelevare probe. Începând cu luna iulie 2019, în dotarea polițiștilor bistrițeni de la rutieră au intrat două aparate DRUG TEST, iar ca urmare a acțiunilor de monitorizare a traficului rutier, polițiștii au depistat în trafic, conducând autoturisme sub influența unor substanțe interzise, un nr de 5 șoferi. Din analizele efectuate, a rezultat faptul că, principalele cauze generatoare de accidente rutiere rămân viteza excesivă și neadaptată la condițiile de drum și traversarea neregulamentară. Pentru anul 2020, ne propunem demararea și implementarea unor campanii preventive și de conștientizare adaptate la specificul județului nostru.

În urma celor 741 de acţiuni organizate pentru combaterea cauzelor frecvent generatoare de accidente, ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 38.307 sancţiuni contravenţionale unor persoane care au încălcat legislația rutieră, în valoare totală de 11.762.600 lei. Totodată, au fost constatate 672 de infracțiuni constatate la regimul circulaţiei, iar față de 19 persoane s-au dispus măsuri preventive pentru fapte la regimul circulației rutiere. Au fost suspendate, în anul 2019, un număr total de 4074 (+686) permise de conducere şi retrase un număr de 1306(-158) certificate de înmatriculare. În anul 2019, au fost implementate un număr de 349 hotărâri judecătorești și au fost anulate un număr de 210 permise de conducere.

SPUNE-TI PAREREA