Primul magazin din Bistrița în care poți face „altfel“ de cumpărături s-a deschis în pasajul care duce de pe Pietonal în Piața Mică.
Aici găsești o sumedenie de produse, dar secretul este că nu doar cumperi, ci ai acces la un alt nivel: relaxare, armonie, sănătate. Magazinul Holistic este un spațiu primitor, decorat cu bun gust, dar, mai ales, înmiresmat și completat de o ambianță muzicală relaxantă.
Aici găsești ceaiuri, uleiuri esențiale, uleiuri de corp, parfumuri sinergice, cosmetice naturale, produse ayurvedice, pietre semiprețioase, ceramică, decorațiuni, cărți, tablouri și bijuterii.
Dacă îi calci pragul trebuie să fii plin de răbdare pentru că vei vrea să vezi fiecare obiect în parte și să îi asculți povestea. Iar personalul magazinului este gata să îi dezvăluie proprietățile fiecărui cristal, ceai, ulei, parfum sau produs cosmetic. Produsele sunt destinate frumuseții (interioare și exterioare), dar, mai ales, terapiei, relaxării și vindecării.
Ceaiurile, parfumurile, uleiurile esențiale și cosmeticele sunt realizate din materie primă de calitate, concentrate, care valorifică la maxim proprietățile curative.
Magazinul pune la dispoziție o gamă de uleiuri speciale din India, care ajută la vindecarea a diverse afecțiuni, dar și alte uleiuri esențiale folosite pentru aromaterapie.
De asemenea, are o colecție impresionantă de bijuterii lucrate manual de artizani locali, dar și bijuterii realizate din cristale care, de asemenea, au proprietăți deosebite. La Holistic găsiți și tablouri, ceramică și alte obiecte de artă, unicat.
Produsele cosmetice sunt de proveniență autohtonă, fiind preparate de producători din România, care reușesc să îmbine creativitatea cu arta, ingredientele naturale și cunoștințele temeinice în chimie.
Aici îți poți cumpăra ceva ce îți place, ceva ce te poate ajuta, dar poți să beneficiezi și de consultanță holistică din partea unor persoane dedicate. Tot ce găsești în acest magazin se bazează pe principiul că experimentăm viața prin senzațiile corpului, percepția minții și emoțiile sufletului. Aromaterapia, știința Ayurvedică, produsele obținute în mod natural, din ingrediente provenite direct din natură, constituie un mod de vindecare și de menținere a sănătății. Holistic nu este doar un magazin, ci și un loc în care se practică terapie Craniosacrală și Aromaterapia (tehnica Raindrop).
Cumpărând de la Holistic susțineți și proiectele umanitare ale Asociației Aripi de Copil, asociație spre care se direcționează 25% din vânzarea produselor.