Anunţ începere proiect 

Proiectul ”Elaborarea planurilor de management pentru siturile Natura 2000 ROSCI0393 Someșul Mare, ROSCI0232 Someșul Mare Superior, ROSCI0400 Șieu – Budac, ROSCI0437 Someșul Mare între Mica și Beclean, ROSCI0095 La Sărătură, ROSCI0396 Dealul Pădurea Murei – Sângeorzu Nou și ROSCI0441 Viile Tecii și ariile protejate de interes național 2202 Masivul de sare de Sărățel și 2208 La Sărătură“ cod SMIS 2014+ 124398, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 (Contract de finanţare nr. 297/17.12.2019), în valoare totală de 7.867.705,46 lei, echivalentă 100% din valoarea totală eligibilă aprobată, din care valoare eligibilă nerambursabilă Fondul European de Dezvoltare Regională de 6.687.549,74 lei şi valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional de 1.180.155,72 lei, va fi implementat de către Agenţia pentru Protecţia Mediului BistriţaNăsăud, în calitate de beneficiar şi Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, în calitate de partener.

Obiectivul general al proiectului constă în menţinerea şi îmbunătăţirea stării de conservare a speciilor şi habitatelor din siturile Natura 2000 ROSCI0393 Someşul Mare, ROSCI0232 Someşul Mare Superior, ROSCI0400 Şieu – Budac, ROSCI0437 Someşul Mare între Mica şi Beclean, ROSCI0095 La Sărătura, ROSCI0396 Dealul Padurea Murei – Sângeorzu Nou, ROSCI0441 Viile Tecii și ariile protejate de interes național 2202 Masivul de sare de Sărățel și 2208 La Sărătură, în cadrul unui proces participativ ce vizează elaborarea planurilor de management şi informarea/conştientizare factorilor interesaţi cu privire la beneficiile conservării acestor arii naturale protejate.

Obiective specifice ale proiectului:

  1. Îmbunatăţirea managementului siturilor Natura 2000 ROSCI0393 Someşul Mare, ROSCI0232 Someşul Mare Superior, ROSCI0400 Şieu – Budac, ROSCI0437 Someşul Mare între Mica şi Beclean, ROSCI0095 La Sărătura, ROSCI0396 Dealul Pădurea Murei – Sângeorzu Nou şi ROSCI0441 Viile Tecii, în scopul conservării favorabile a speciilor şi habitatelor de pe teritoriul acestora prin elaborarea Planului de management al acestor arii naturale protejate, în concordanţă cu legislaşia în vigoare
  2. Creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a grupurilor ţintă cu privire la necesitatea protejării şi conservării resurselor naturale din ariile vizate de proiect cu respectarea principiilor dezvoltării durabile.
  3. Întarirea capacităţii administrative şi a competentelor personalului responsabil cu administrarea ariilor naturale protejate în vederea asigurării stării favorabile de conservare a biodiversităţii din ariile naturale protejate vizate de proiect.

Rezultate așteptate:

  1. 7 planuri de management elaborate și aprobate, pentru siturile Natura 2000 vizate de proiect și ariile naturale protejate care se suprapun cu acestea.
  2. Informarea, constientizarea și consultarea factorilor interesați cu privire la conservarea biodiversității în ariile naturale protejate.
  3. Îmbunătățirea calității managementului asigurat de ANANP prin deținerea de resurse umane instruite și dotată conform noilor cerințe de management.

Localizarea proiectului: proiectul va fi implementat la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa Năsăud, Str. Parcului, nr. 20, pe o  perioadă de 36 de luni, respectiv între data de 01.12.2019 şi 30.11.2022.

Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Date contact:

Persoană de contact: Manager Proiect Marinela SUCIU

E-mail: office@apmbn.anpm.ro; Tel. 0263 224 064; Fax 0263 223 709, Pagină web: http://apmbn.anpm.ro

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns la Balan Marius-ecologist PV Renunta