Viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae, a controlat zonele probleme privind depozitarea deșeurilor în municipiul

“Am trecut azi pe la punctele de colectare a deșeurilor menajere și reciclabile, punctele sensibile ale orașului, împreună cu reprezentanții Supercom, Poliția Locală și comisarul șef de la Garda de Mediu.

Le-am solicitat celor de la Supercom să-și facă treaba bine, corect și profesionist, am solicitat Poliției Locale Bistrița să intensifice controalele și să fie vigilenți cu cei care aruncă deșeuri unde nu trebuie, iar Gărzii de Mediu i-am solicitat să se asigure că persoanele juridice din Municipiul Bistrița, respectă legislația de mediu din domeniul deșeurilor și au încheiate contracte de salubrizare”, a transmis Cristian Niculae.

“De asemenea, am cerut celor de la Supercom:

-să respecte programul de ridicare a deșeurilor colectate selectiv de catre populație pe strazile cu case
-să înlocuiască toate containerele de deșeuri menajere defecte, sparte sau crăpate
-să curețe platformele de colectare a deșeurilor ori de câte ori este necesar
-să suplimenteze numărul de containere ptr deșeuri menajere acolo unde este nevoie
-să ridice la timp deșeurile colectate selectiv din containerele semi-îngropate ptr ca cetătenii să nu fie nevoiți să le lase deșeurile lângă containere
-să comunice și să informeze mai bine cetățenii cu privire la programul de colectare, la campaniile de ridicare gratuită a deșeurilor voluminoase, a deșeurilor vegetale și a deșeurilor electrice
-să-și creeze o pagină de Facebook publică pentru a comunica mai bine cu cetățenii Bistriței.

Am dat Supercomului un termen scurt pentru rezolvarea acestor probleme și i-am avertizat că voi fi intransigent și dacă va fi cazul voi dispune sancționarea lor, dacă nu-și fac treaba bine”, a mai transmis Niculae.

“În anul 2019, Poliția Locală Bistrița a aplicat un număr de 289 de sancțiuni pentru nerespectarea legii în domeniul deșeurilor, valoarea cumulată a amenzilor fiind de 95 955 lei.

Avem un număr de 10 camere video mobile, amplasate în zonele cu probleme, acolo unde mereu sunt depozitări ilegale de deșeuri, pentru a descuraja acest tip de comportament. Pe viitor vom suplimenta numărul acestor camere video.

Fac un apel și către cetățenii Bistriței, să dea dovadă de responsabilitate civică și să continue programul de colectare selectivă a deșeurilor

– containerele semi-îngropate din municipiu sunt funcționale și active, sunt marcate cu materialele reciclabile pentru fiecare fracție colectată selectiv- cetățenii să nu mai arunce gunoiul menajer în aceste containere semi-îngropate care sunt destinate doar deșeurilor reciclabile.

Trebuie să facem cu toții eforturi să păstrăm Bistrița curată!”, a transmis viceprimarul.

SPUNE-TI PAREREA