Primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, a declarat în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul PSD, că Programul Național de Dezvoltare Locală a adus fonduri importante în comunitate și s-a reușit reabilitarea școlilor și grădinițelor din comună, prin aceste proiecte.

“Se încearcă blamarea programului PNDL, se încearcă punerea unei etichete de program inutil, de program prin care au fost favorizate administrațiile PSD, de program prin care s-au făcut investiții de proastă calitate, etc. Vreau să vă spun că, prin intermediul acestui program, în comuna Căianu Mic s-au realizat multe investiții, unele sunt finalizate, unele sunt în curs de implemantare și altele urmează să fie demarate în perioada următoare. Eu am tot spus și cu alte ocazii că noi, la Căianu Mic, avem întreaga infrastructură școlară modernizată și acest lucru a fost posibil cu ajutorul fondurilor europene, dar în cea mai mare măsură prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Tot ceea ce înseamnă grădinițe, Școala Gimnazială și Liceu Tehnologic din Căianu Mic, sunt modernizate în comună. Grădinițele și Școala Gimnazială din Dobric sunt modernizate cu ajutorul fondurilor pe care noi le-am primit cu ajutorul acestui program.

În 2012, când am preluat administrararea comunei, localitatea Dobric nu avea nici școală și nici grădiniță, era o clădire improprie, fără condiții, fără apă curentă. Grădinița funcționa într-o sală improvizată în căminul cultural. De asemenea, nici în Căianu Mic nu era grădiniță, nici în Căianu Mare. Acum, avem grădinițe în toate localitățile, plus Școala Gimnazială și Liceul. Grădinițele și școala s-au realizat prin fondurile programului PNDL”, a declarat Paul Știr.

Primarul Paul Știr spune că au fost și controale, în cazul proiectelor pe care le derulează.

“Poate s-au găsit și probleme, dar acei primari care au greșit, în țară, trebuie să își asume. Se mai spune că primarilor PSD le este frică de controalele care sunt pe șantierele din România. Au fost controale și la Căianu Mic, au fost controale înainte de sărbători, Inspectoratul de Stat în Construcții, au fost controale de la Ministerul Dezvoltării. Ne-au fost verificate două obiective. Eu nu am considerat că acest control a fost rău intenționat, sunt de acord cu controalele, pentru că nu am nimic de ascuns. Ne-au fost controlate obiectivele dispensarul medical și asfaltare de străzi, dar nu s-au identificat probleme”, a spus Paul Știr.

Conform primarului, pe lângă proiectele prin PNDL, în comuna Căianu Mic, din anul 2012, au fost atrase fonduri europene de 10 milioane de euro.

SPUNE-TI PAREREA