În urmă cu puțin timp, conform primelor verificări, efectuate la fața locului de polițiștii din Beclean, a rezultat faptul că, pe drumul județean 172A, în localitatea Rusu de Jos, o femeie de 31 de ani, din Beclean, care conducea un autoturism pe direcția Chiochiș-Beclean, într-o curbă a pierdut controlul acestuia, derapând și intrând în coliziune cu un stâlp de telefonie din beton și poarta unui imobil. Cablurile au căzut pe partea carasabilă.

Din primele informații reiese faptul că sunt implicate două persoane, dintre care una are nevoie de îngrijiri medicale, fiind rănită ușor. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. A fost nevoie de intervenția unui echipaj de pompieri și o ambulanță SAJ BN.

Cele două victime ale accidentului au fost transportate la CPU Beclean.

SPUNE-TI PAREREA