Water falling from a tap

Cetățenii orașului Sângeorz-Băi nu au apă la robinet de 5 zile. Aquabis nu reușește să rezolve problema, deși a anunțat, de mai multe ori, că se lucreză la remedierea defecțiunilor.

Mai mulți oameni din Sângeorz-Băi ne-au scris că sunt disperați. Problema se pare că ar fi destul de complicată și are legătură cu noua rețea de apă și canalizare. Directorul Aquabis, Ioan Șandru a fost astăzi pe teren, cu echipa care încearcă să remedieze problema. Acesta a vorbit cu primarul Traian Ogâgău, explicând că încearcă să se identifice problema la rețea.

“Am început să săpăm aici, dacă nici aici nu găsim problema, mergem în oraș, să vedem dacă nu e undeva o pierdere… Nu ajunge presiunea în a doua stație, asta e problema. Avarii prin care să iasă apa la suprafață nu sunt…. Ar putea fi și o conductă astupată de cineva…. După ce ne convingem că nu e nicio problemă aici, o să luăm din cămin în cămin, în oraș, să vedem dacă undeva crește debitul”, a explicat Ioan Șandru, într-un video transmis de primarul Traian Ogâgău.

“Pe înțelesul oamenilor, nu se vede un defect. Facem un apel la cetățeni, poate e vreo conductă astupată, poate știe cineva ceva. Spuneți-ne, dacă știți ceva, să se poată apuca cei de la Aquabis de lucru. Noi îi sprijinim cu ce putem”, a spus primarul Traian Ogâgău.

“Se face tot posibilul să se rezolve problema. Așa ceva este strigător la cer”, a spus Traian Ogâgău.

“De vineri, căutăm, zi și noapte, defecțiunea și nu o găsim”, a spus Călin Nășcan, șeful Aquabis de la Sângeorz-Băi.

Între timp, oamenii nu au apă la robinet și nu mai știu ce să facă. Aceștia spun că nu au cum să le facă baie copiilor în ajunul de Crăciun.

“Este a 5-a zi fără apă. Suntem disperați aici, situația nu poate să rămână așa. Lumea trebuie să știe despre ce se întâmplă aici. Vă rugăm să ne ajutați. E ajunul Crăciunului”, ne-a transmis Radu, un cetățean din Sângeorz-Băi.

“Se vorbește pe la colțuri că cineva și-ar fi dorit racordarea la noua rețea. Dacă mergea, vuia Facebook-ul de realizare, dar așa lăsăm toată responsabilitatea în cârca Aquabis. Rețeaua de apă nu face față. Li s-a spus consilierilor în ședința de luni că nu se poate face nimic”, ne-a transmis un cetățean din oraș.

UPDATE: În ziua de Crăciun, problema a fost remediată. Cetățenii din Sângeorz-Băi au din nou apă la robinet!

 

 

 

 

SPUNE-TI PAREREA