Clubul de Karate Kyokushin Someș Bistrița încheie anul 2019 cu multe rezultate foarte bune pentru sportivii bistrițeni.

Antrenorul Marius Pop, face o retrospectivă a competițiilor la care au participat sportivii pe care îl pregătește.

„Am început anul în forță 2019, cu un sportiv de la Clubul de Karate Kyokushin Somes-Bistrița, care a obținut două medalii de aur la faza zonală a Campionatului Național. Competiția s-a desfășurat la Baia-Mare și au participat karatiști de la cluburile din zona de nord. Sportivul se numește David Tudose și a câștigat finala la cele două probe (kata si kumite)”, spune Marius Pop.

Sutele de ore de antrenamente au inceput să dea roade pentru sportivii antrenați de Marius Pop. Primele rezultate ale karatiștilor bistrițeni au venit la Campionatul Național de la Sibiu, unde trei bistrițeni au devenit campioni naționali, obținând medalii de aur.

AUR la NAȚIONALELE de la SIBIU. În data de 8 iunie, în Sibiu a avut loc Campionatul Național de karate Kyokushin. La startul competiției s-au aliniat 22 de cluburi din România cu 220 de sportivi.

Karate Kyokushin Someș Bistrița a participat cu copii din Bistrița și de la secția Dumitra. Aceștia au concurat la doua probe, respectiv kata și kumite.

Rezultate: loc 1 medalia de aur: Tudose David, Andacs David, Moldovan Andreea

Loc 2 medalia de argint: Ileni Bianca; Topala Roberta; Vărărean Andrei; Moldovan Andreea; Zavastin Alesia; Lungu Maia

Loc 3 medalia de bronz: Gherghel Daniela; Câmpean Miruna; Tăbăcaru Alberto; Negrea Albert; Horosincu Robert; Cifor Rareș; Matei Isaac Dragoș; Tudose Maria; Câmpean Raul

Loc 4 național: Rodilă Patricia; Sângeorzan Răzvan; Scuturici Elias; Maxim Laurențiu; Măgheruşan Andrei; Cozac Larisa; Ometita Denis; Tudose Maria

Ultima competiţie sportivă importantă, Cupa României de karate kyokushin a avut loc la Oradea. La startul competiţiei au fost prezenţi peste 180 de sportivi din toată ţara. Clubul de karate kyokushin Someş-Bistrita, reprezentat de Marius Pop (antrenor şi profesor de sport la şcoala privată Sfera) s-a prezentat cu 19 sportivi, cu vârste cuprinse de la 7 ani până la 12 ani.

Copiii s-au prezentat excelent, datorită faptului că s-au pregătit foarte bine, cu câte trei antrenamente pe săptămână, în sala de sport a Liceului “Grigore Moisil” din Bistriţa şi au cules roadele muncii lor după mai bine de 3 luni de pregătire pentru acest campionat important.

Au cucerit 6 medalii de aur, 6 de argint, 6 de bronz şi un loc 4 toate la kumite (luptă). Medalii de aur au obţinut David Tudose, Bianca Ileni, Denis Ometită, Albert Negrea, Robert Horosincu, Alex Zăgrean iar medalii de argint au obţinut sportivii Andreea Moldovan, Rareş Cifor, Daniela Gherghel, Miruna Câmpeanu, Andrei Vărărean, Alesia Zavastin.

Medalii de bronz au obţinut sportivii Andacs David, Roberta Topală, Dragoş Isac, Irina Câmpeanu, Denisa Rus şi Sebastian Vlasa iar locul 4 l-a obţinut Edi Sergiu Zăgrean.

„După aceste rezultate excepționale din partea sportivilor, aceștia au susținut în data de 21-12-2019 examen de centură. Un numar de 45 de karatiști au promovat examenul de grad, aceștia intrând în vacanța de iarna bucuroși și satisfăcuți de munca depusă în acest an. Aș dori să le mulţumesc copiilor, părinţilor care îi susţin şi îi sponsorizează pentru îndeplinirea acestor scopuri, primarului Gheorghe Bălăjan din Dumitra şi sponsorilor acestor campioni: SERVIS SAVU, TINU HOUSE ART, ICA CONSTRUCT,” a declarat Marius Pop, antrenorul sportivilor.

SPUNE-TI PAREREA