În această dimineață, Politia a fost sesizata prin 112 asupra faptului că un bărbat din comuna Mărişelu, judeţul Bistriţa-Năsăud, în vârstă de 66 de ani, a fost găsit mort, în albia râului Şieu, care traversează localitatea. S-a constat că bărbatul, fost preot, părăsise domiciliul cu o seară înainte. La fața locului a fost nevoie de un echipaj cu medic SAJ și un echipaj ISU Bistrița-Năsăud.

Conform reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, Pompierii militari au reușit să scoată victima din apă, dar din păcate echipajul cu medic al SAJ BN a fost nevoit să constate decesul la locul intervenției deoarece nu se impuneau manevre de resuscitare, bărbatul prezentând rigiditate și pete cadaverice.

Alexandru Pop era numele bărbatului și este fostul preot din localitatea Domnești și ulterior în Viile Tecii, de unde s-a pensionat pe caz de boală, și locuia împreună cu familia sa în Mărișelu.

S-a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurarea în care a s-a produs decesul bărbatului. Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiști și urmează a fi efectuată necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului.

SPUNE-TI PAREREA