Revoluția din 1989 este considerată un moment „zero“, un punct din care românii au pornit pe drumul libertății. Faptul că mai mulți oameni au murit pentru libertate este un lait-motiv folosit frecvent când vine vorba de dreptul al vot sau dreptul la liberă exprimare. Am întrebat mai mulți oameni ce înseamnă libertatea pentru ei/ ce au însemnat acești 30 de ani de libertate (libertatea de a ne exprima, de a călători, de a munci unde vrem, de a dezvolta o afacere, de a scrie, de a ne îmbrăca așa cum dorim, de a ne manifesta așa cum simțim etc.). Ne-a făcut mai buni, ne-a făcut mai răi, ne-a dat alte perspective? De asemenea, i-am întrebat ce mesaj ar transmite, într-o capsulă a timpului, celor care vor trăi la 100 de ani după Revoluție?

 

Din păcate, deseori observ în societatea contemporană libertate folosită distructiv, mai degrabă decât constructiv.

Gabriela Born este psiholog și privește libertatea atât din două perspective: libertatea pe care o avem în raport cu exteriorul și libertatea în raport cu noi înșine.

„Printr-un concurs de împrejurări, Decembrie 1989 și Ianuarie 1990 le-am trăit în București.
Un București pe care l-am găsit, pe atunci, gri, murdar, agresiv, plin de sânge și haos. Este o amintire care s-a “setat” în mintea mea și care a influențat de atunci toate contactele mele ulterioare cu acest oraș.

În ceea ce privește libertatea resimțită până la momentul 1989, îmi este destul de greu să o definesc, pentru că îmi lipsea elementul la care m-aș fi putut raporta. Pot remarca doar că am crescut în ton cu generația mea. Cu parcursul familial și școlar pe care l-au avut poate alte mii de tineri din acea perioada de timp…

“Pentru o pasăre crescută în colivie, zborul poate parea o boală”, e un citat care mi-a venit instantaneu în minte.

Totuși, anii de după 1989 mi-au îmbogățit contactele cu lumea vestică, în primul rând, datorita orientării mele profesionale, cu cultura și civilizația franceză. Ar fi primul element din exterior la care să mă raportez. Am avut ocazia să întâlnesc oameni care au avut o mare influență asupra dezvoltării mele profesionale și personale de mai târziu.

Apoi, în 1999, îl cunoșteam și începeam viața comună cu actualul meu soț, care vine din altă cultură vestică, respectiv cea germană, adica aveam din nou un reper la care să mă pot raporta.

Acum, după treizeci de ani, îmi dau seama ca există cel puțin doua forme ale libertății… Una care vine din exterior, opțiunile pe care contextual local, social și cultural ți le oferă, și o a doua, care vine din interior, adică capacitatea ta personală de a te deschide către noi experiențe, în fiecare zi, pe care nu le-ai mai trăit și din care ai nenumărate posibilități de a învăța. Dacă prima formă depinde de context și de cei din jur, adică poate fi limitativă, a doua formă, consider eu, este cea care ne îmbogățește trăirile, ne face să ne depășim temerile și ne poate apropia sau îndepărta de cei din jur și ne ajută sa evoluăm ca oameni.

Libertatea, în sine, o consider eu, la fel ca și ambiția, neutră, depinde mult de felul în care o folosim. Din păcate, deseori observ în societatea contemporană libertate folosită distructiv, mai degrabă decât constructiv. Observ, din interacțiunile și lecturile mele, că am ajuns să trăim într-o lume a contestării… profesorul îl contestă pe elev, elevul pe profesor, pacientul pe medic, medicul pe pacient, părinții contestă școala, școala pe părinti etc.. A contesta nu înseamna a avea o perspectivă critică sănătoasă. A contesta înseamnă să nu recunoști valoarea și drepturile cuiva, indiferent de religie, naționalitate, sex, profesie, statut etc..

Mi-aș dori pentru următorii 100 de ani, o societate globală care să nu se bazeze DOAR pe legi și pe justiție, ci și pe iubire, toleranță, răbdare și alte câteva principii și valori care să ne readucă la ceea ce ar trebui să fim, ființe umane emoționale, dar și raționale, o societate în care fiecare să-și găsească locul care să-l sprijine să înflorească și să se simtă bine, fără a fi nevoit sa “împrumute podoabe” care nu i se potrivesc și care te dezrădăcinează ducându-te în stări de teamă și confuzie.“ (Gabriela Born)

Din tot ce mi-am dorit, nu s-a întâmplat nimic, dar din tot ce s-a întâmplat e tot ce mi-am dorit!

Irina Szasz este realizator-producător TV, free-lancer, primul jurnalist din România care a obţinut o întrevedere cu Dalai Lama, în urma căreia a realizat un documentar, dar a scris și o carte.

„Cred că acești 30 de ani au muncit pentru mine, iar eu am muncit pentru ei. Un timp fast, o perioadă în care am crescut, mi-am creat oportunități . Unele au fost o trambulină, altele m-au trântit la pământ.30 de ani de muncă, călătorii, o meserie fabuloasă. Aveam 24 de ani în 1989, astăzi am 54. Îmi privesc rezultatele, doar ele contează! Dacă ar fi să definesc această perioadă teribilă, aspră, extraordinară, aș spune doar atât: Din tot ce mi-am dorit, nu s-a întâmplat nimic, dar din tot ce s-a întâmplat e tot ce mi-am dorit!

Un mesaj, într-o capsulă a timpului?! Doar atât: vă invidiez…!” (Irina Szasz)

SPUNE-TI PAREREA