Un bărbat de 39 de ani a vrut să grăbească venirea Moşului, alegându-și singur cadourile de pe rafturile unui hipermarket, însă acum are un dosar penal.

Jandarmii din cadrul Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa au întocmit actele de sesizare pe numele unui bărbat de 39 de ani, care a sustras mai multe produse nealimentare şi de igienă personală de pe rafturile unui supermarket.

Acesta a ieșit din incinta magazinului, trecând de casele de marcat, fără să achite produsele luate de pe rafturi.

Ca urmare, jandarmii au întocmit pe numele acestuia actele de sesizare pentru infracţiunea de furt, conform art. 228 Cod Penal, acte care au fost înaintate Poliţiei Bistriţa, pentru continuarea cercetărilor.

SPUNE-TI PAREREA