În seara aceasta, 29 noiembrie a.c., ne-a putut delecta privirile cu o diversitate de opere de artă, în cadrul vernisajului intitulat ,,Maestrul”, desfășurat la Complexul Muzeal Bistrița.
Evenimentul a fost organizat cu ocazia zilelor Liceului de Arte ,,Corneliu Baba” din Bistrița și se bazează pe un parteneriat cu liceul de Arte Vizuale ,,Romulus Ladea” din Cluj. În cadrul expoziției, profesorii din cele două licee de artă, și-au expus lucrările și astfel s-a materializat un schimb de experientă între cele două școli. Fondarea școlii de arte din Bistrița s-a făcut sub semnul maestrului Corneliu Baba, iar modelul tenacității artiștilor care au fondat nucleul școlii, s-a inspirat dintr-un exemplul al perpetuării creației. Așadar, demersul Maestrul și Ucenicii s-a dorit expresia vizuală a unui mod vizibil a procesului căutărilor în sine.
Poate fi și un model de colaborare la nivel național, întrucât la nivel județean, există câte un singur liceu, având astfel prea puțini parteneri reali cu care putem să facem schimburi echilibrate. Se impune, așadar, să facem aceste schimburi în cadrul județelor. Pe lângă această expoziție, urmează, în săptămâna altfel ca și elevii să îți prezinte lucrările lor. Expoziția se intitulează ,,Maestrul”, pentru că am considerat că e organizată sub semnul maestrului Coneliul Baba, al liceului nostru. Cred de asemenea ca e important să găsim fiecare dintre noi acel maestru care să ne inspire. Nu înseamnă că l-am găsit, ci poate că îl căutăm toată viața, încercăm să il gasim, facandu-ne viața mai frumoasă, Vasile Duda, directorul liceului.
În situația în care fiecare cadru didactic a fost invitat, aceștia și-au prezentat lucrările pe baza atelierului pe care îl conduc. De aici și diversitatea expoziției, în funcție de specializările pe care liceele le oferă. Liceul din Bistrița a fost prezent printre altele, cu lucrări de sculptură, ceramică, artă textilă, pictură, grafică, design vestimentar, ambiental, arhitectură și așa mai departe. A reprezentat o expresie a diversității, pe care o construiesc liceele vocaționale.
Expoziţia se înscrie într-un stil cu totul nou de pictură, ca şi viziunea fantastică, ce a dus la apariţia ei. Vizitatorul va avea impresia că tablourile se repetă prin tematică şi subiect, însă sub alte sensuri şi ipostaze.
Operele pot fi admirate, de marți – duminică, până în data de 30 decembrie, între orele 10:00 – 18:00.