Patronul firmei de construcţii DIMEX, Ioan Scurtu, a fost propus pentru titlul de “Cetăţean de Onoare” al judeţului Bistriţa-Năsăud.

Propunerea vine din partea Uniunii Generale a Instrustriașilor din România (UGIR) 1903 și a Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud şi va fi discutată şi supusă la vot în şedinţa ordinară de Consiliu Judeţean din această lună.

Întrebat, în cadrul unei conferinţe de presă, dacă consideră că Ioan Scurtu merită acest titlu sau dacă oamenii de afaceri ar trebui să primească aceste distincţii, Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean a răspuns că propunerea nu îi aparţine.

“Eu nu consider că ar trebui să scoatem oamenii de afaceri din categoriile pentru titlul de Cetăţean de Onoare ai judeţului. Legat de domnul Scurtu, propunerea este făcută de Camera de Comerţ, de către UGIR şi încă de cineva. Rămâne de văzut dacă în şedinţa de miercuri o majoritate va da girul acordării acestor titluri. În concluzie, cred că mediul de afacere are un rol foarte important în viaţa comunităţii şi merită să aibă în fiecare an un reprezentant în această zonă. Dacă vreţi să discutăm de calităţile lucrărilor făcute de compania DIMEX în contractele cu Consiliul Judeţean, nu mă declar mulţumit, mă declar foarte mulţumit de termene şi de calitatea lucrărilor”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.

SPUNE-TI PAREREA