Activitățile în domeniul etnografiei ne ajută să înțelegem practicile culturale și să descoperim nevoile ascunse ale consumatorilor. Se studiază originea și răspândirea evoluției culturilor, a particularităților felului de viață de pe vremuri. Timpul era mai domol, răbdarea mai blândă, graba mai iertătoare.

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, te așteaptă, prin secția de etnografie a Muzeului Bistrița, la o expoziție destinată redescoperirii, cunoașterii și valorificării patrimoniului etnografic al zonei. Este organizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și are ca temă de pornire, poezia ”Iarna pe uliță, de George Coșbuc. Gela Neamțu și Mihaela Bolog ne-au trecut, cu răbdare, prin istoria interesantă, care merită adusă din nou la suprafață, a pieselor vestimentare.

Reprezintă un proiect pe trei direcții: expoziția principală, catalogul care o însoțește și concursul școlilor. Până în 28 noiembrie a.c. va fi concursul iar expoziția până în luna martie 2020. “Cojoace, sumane, pieptare” estr o activitate prin care toate școlile din județ sunt invitate să dea frâu liber imaginației și creației. Proiectele pot să fie teatru, recitare, desen, fiecare ce dorește.

Ideea a pornit din dorința de a expune zestrea vestimentară de demult. S-a urmărit, de asemenea, ca expoziția să conțină și imagini, care să ne aducă aminte de iernile de mai demult. Astfel, s-au folosit ilustrații din poezia, ,,Iarna pe uliță” din 1984, de Felicia Avram Andrașiu. În paralel, se pot identifica hainele purtate de oameni atunci, prezente în colecție.

Expoziția conține piese de port tradiționale de iarnă, sumane, cojoace, pieptare. Toate fac parte din patrimoniul muzeului și marchează toate subzonele etnografice ale județului, din zona de deal, de câmpie, de munte.

“În total, avem 151 de piese de port de iarnă. Este expusă doar o mică parte din colecție. Avem pieptare românești, pieptare săsești, pieptare cu ciucuri, specifice zonei Năsăudului, de pe Valea Someșului. Pieptarele săsești  se aseamănă foarte bine cu cele românești. Avem cojoacele din blană de miel, de oaie, împodobite cu broderie, cu ciucuri. Cu aplicații de piele. Cel mai vechi este cel săsesc, din 1890. Toate cojoacele săsești sunt datate și pe lângă dată, apare și inițiala proprietarului”, ne-a dpus Mihaela Bolog, muzeograf.

Ciucurii sunt puțin modificați la unele cojoace. Sașii,,venind dintr-o zonă mai caldă, într-una mai rece, au fost nevoiți să preia anumite piese de port din cel românesc. Au preluat pieptarul, cojocul, sumanul și l-au adaptat portului lor, conform motivelor decorative, specifice lor. Se lucra săptămâni întregi la realizarea unuia și prețul lui era pe măsură, astfel că nu oricine își permitea să aibă unul atât de frumos împodobit.

Toate erau realizate manual, fiecare cusătură sau tiv. Nu existau mașini de cusut, doar după o perioadă au apărut pantofarii cu mașini de cusut, la care mai apelau și cojocarii. Toate erau realizate de meșterii locali. Sumanul săsesc diferă de cel românesc prin ornamentațiile florale secifice sașilor, aplicate în față. Mai demult, sumanele erau albe, însă ulterior au fost înlocuite cu cele de pănură neagră, maro, iar mai apoi s-au folosit cele de pănură albastră sau percalul.

“Pornind de la textul poeziei, ne-am gândit că ar fi foarte important să avem parteneri și tinerii din județ. Si atunci, împreună cu ISJ Bistrița-Năsăud, am făcut un parteneriat și am propus școlilor din județ un concurs, prin care ei să vină și să își prezinte proiectele, care să aibă ca punct de plecare îndrăgita poezie. Am avut o reacție foarte bună, până acum sunt 11 școli înscrire, din tot județul (de ex. Salva, Pietriș, Prundul Bârgălui). Sunt foarte deschiși și le place ideea de a avea actitvități într-un spațiu non-formal. Imaginile se vor schimba, cu fiecare clasă care vine să îți prezinte proiectul”,  a spus și Gela Neamțu.

Startul concursului a fost dat de o clasă de a 6-a. Impactul a fost foarte mare foarte, anunțând că vor veni să vadă minunățiile oameni din mai multe zone.

În cadrul catalogului sunt prezentate toate piesele vestimentare din patrimoniul muzeului. Catalogul conține și un studiu introductiv și o descriere a portului. S-a început și o cercetare etnografică, continuată în fiecare an ,,Tradiție și Trai Cotidian”, unde s-au adunat documente familiale, fotografii, interviuri cu oameni în vârstă. Se încearcă o reconstituire a tradițiilor, obiceiurilor și a felului în care oamenii trăiau mai demult. Există o descriere la fiecare obiect și sunt anexate diferite documente din arhivă. Obiectele sunt lucrate la sfârșit de secol 19 și pe parcursul secolului 20. Planul e să se descopere documente din această perioadă, cu meșterii cojocari ai vremii. Sunt prezente certificate de meșteri, certificate de absolvire a uceniciei, diferite acte care au legătură cu meșteșugul cojocarilor. Mai avem o anexă cu fotografii cu oamenii de pe valea someșului, în care ei apar îmbrăcați în unele piese prezente și în expoziție.

 

 

SPUNE-TI PAREREA