În timp ce liberalii au ajuns pe culmile entuziasmului la vizita președintelui Klaus Iohannis, social-democrații din Bistrița-Năsăud și-au continuat campania în județ bazându-se pe investițiile făcute în ultimii ani. Astăzi e au făcut campanie pe Valea Bârgăului și liderul tinerilor social-democrați din Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan, a transmis un mesaj pe pagina sa de socializare cu privire la acest lucru.

„În timp ce altora le e frică de dezbatere și de oameni, noi mergem cu inima deschisă și conștiința curată să le vorbim!

În ultimii 7 ani, peste 100 de milioane de euro au fost investiți pe Valea Bârgăului în asfalt, apă, modernizarea de scoli și de grădinițe, etc.

Oamenii au tot timpul dreptate, din acest motiv îmi place să îi ascult și să fac tot ce ține de mine să corectez lucrurile care nu sunt în regulă!

Politica trebuie să fie despre oameni și despre problemele lor. Ura, dezbinarea și prostia nu au adus niciodată progres. Sper la un viitor în care oamenii și viața lor să conteze dincolo de orice alegeri.

De asta sunt un om de stânga și militez pentru modernizarea singurului curent politic care are în centrul viziunii sale omul:social-democrația!“, a spus Bogdan Ivan.

2 COMENTARII

  1. Cât fariseism la acesti PSD-isti ! Ei spun ca au început campania pentru Viorica Dăncilă în turul doi la prezidentiale cu elan, cu drag și convingere. Oare nu-i aceeasi Viorica Dăncilă despre care, cu cateva luni in urma, președintele TSD Bistrița-Năsăud Bogdan Ivan Gruia spunea cu cuvintele lui Radu Moldovan că: ”PSD-ul viitorului nu poate fi condus de Viorica Dăncilă!” si ”personaje ca și Mitralieră sau Codrin Ștefănescu ar trebui să devină istorie”?
    Sau poate faptul ca la Ședința Comitetului Executiv (CEX) al PSD de dupa primul tur al alegerilor prezidentiale Claudiu Manda a făcut-o “proastă” pe Viorica Dăncilă, e un motiv de elan, drag și convingere pentru turul II: „Să spuneţi că nu puteţi câştiga alegerile cu o proastă nu vă face cinste” a reactionat Viorica Dăncilă.

  2. Pai ce ” sa dezbata ” … o centralizare al tuturor ” masurilor de Gica Contra … prevazute de Constitutie “… prin care :
    – a facut politica si a favorizat PNL-ul , comportandu-se ca un presedinte in continuare al acestora , ceea ce contravine Constitutiei ?
    – de cate ori s-a opus , a intarziat, nu a aprobat, a conetstat totul si orice la CCR, ori a pus in aplicare ” DENDATA ” … ” constatarile ” CCR – ului ?
    NU PREA INTELEGEM CE ANIME SA DEZBATA ?

SPUNE-TI PAREREA