În Poliognul Dorolea, au fost distruse controlat de specialiștii ISU Bistrița-Năsăud, 167 proiectile, grenade, mine antipersonal, bombe de aruncător și muniție de infanterie și artilerie antiaeriană.
Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu comunitatea de detectoriști din județ, iar măsurile de siguranță specifice au fost asigurate de către personalul Centrului Medical Județean Bistrița-Năsăud, echipaje de poliție și jandarmerie bistrițene.
Au fost descoperite în multe locuri din județ, elemente de muniție din perioada celui de-al doilea război mondial. De-a lungul timpului, au fost identificate și ridicate în condiții de siguranță elemente de muniție din scorburile copacilor bătrâni, gospodăriile cetățenilor, terenuri agrigole, în zona construcțiilor civile (poduri feroviare vechi), păduri, pășuni și multe alte zone des frecventate, mai ales de către copii.
Suntem împliniți că mesajele noastre preventive diseminate în spațiul public cu sprijinul mass – mediei, dar și prin acțiunile de informare preventivă au ajuns la publicurile țintă, iar copiii și adulții deopotrivă au înteles riscurile la care se expun dacă manevrează astfel de elemente de muniție. Este foarte important pentru noi să vă informăm că, în ultimii ani, NU AVEM ÎNREGISTRATE VICTIME în urma identificării elementelor de muniție rămase neexplodate, precizează ISU Bistrița-Năsăud.
Pentru a se asigura un climat de siguranță în zonele de competență, eforturile preventive și operative ale pirotehniștilor bistrițeni vor continua și în perioada următoare.
De asemenea, ni se expun un set de reguli, pentru prevenirea accidentelor cauzate de muniții neexplodate. Așadar, sunt interise:
↪atingerea muniţiilor cu mâna sau alte obiecte;
↪lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
↪introducerea muniţiilor în foc;
↪demontarea focoaselor sau altor părţi componente;
↪joaca copiilor cu diferite muniţii ca: grenade, focoase, cartuşe, proiectile sau alte elemente pirotehnice;
↪ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în încăperi sau locuinţe.
Se previne populaţia, în special copiii, despre faptul că o simplă mişcare a muniţiei din poziţia în care se găseşte poate declanşa explozia.
‼Se cere tuturor cetăţenilor care au cunoştinţă despre existenţa muniţiilor neexplodate să anunţe imediat organele autorităţilor locale (primărie), poliţie, pompieri sau să sune de urgență la numărul unic 112.
Se informează populaţia că în zonele în care există sau se presupune existenţa unor muniţii rămase neexplodate se interzice :
↪accesul oricărei persoane;
↪executarea de săpături manuale sau mecanice;
↪aprinderea focului;
↪executarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare;
-circulaţia vehiculelor, oamenilor sau animalelor.