Noul Guvern PNL și-a intrat în drepturi și, înainte de a-și implementa programul, a făcut o scurtă trecere în revistă a situației după măsurile fostei guvernări, PSD. Florin Urîte, unul dintre membrii marcanți ai PNL Bistrița-Năsăud, a prezentat o listă a dificultăților lăsate în urmă de guvernarea PSD, dar și a măsurilor care vor fi luate imediat de către liberali:

„O diagnoză simplă și făcută la rece arată câteva din problemele actuale ale României.

Evident că scopul și atitudinea guvernului PNL este de a intra în probleme în ordinea priorităților pentru țară și de găsire a soluțiilor imediate de redresare și intrare în normalitate pentru sfârșit de an 2019 și început de an 2020, atât din punct de vedere al resurselor financiare cât și materiale, luând în calcul și intrarea în sezonul rece.

România are un Guvern suplu, cu instituții structurate pe criterii de eficiență.
Moștenirea pe care ne-a lăsat-o Viorica Dăncilă este una foarte gravă:

 Restanțele PNDL – 5 miliarde,
 Sumele din fonduri europene care riscă să fie dezangajate – 600 milioane euro doar în cele 2 luni rămase până la sfârșitul anului, 3,2 miliarde în 2020,
 la sumele nerambursate din TVA (au amânat rambursarea de TVA pentru anul viitor, pentru a nu depăşi deficitul bugetar, atins deja după primele 9 luni din an)
 Deficitul bugetar la 9 luni este de 2,6% din PIB. Bugetul pentru anul 2019 a fost construit pe un deficit total de 2,76% din PIB, pentru toate cele 12 luni ale anului.
Așadar, PSD a cheltuit în 9 luni ceea ce trebuia să-i ajungă într-un an.
Această situație financiară este extrem de gravă, în condițiile în care, în ultimele 3 luni ale fiecărui an, Guvernul trebuie să acopere plățile pentru cea mai mare parte a cheltuielilor curente și de investiții.
 Deficitul la Fondul Național Unic de Sănătate a ajuns aproape de 3 miliarde de lei.
Proiecte nerealizate:
– Spitalele regionale, prevăzute a se construi până în 2020, sunt încă la stadiul de studii de fezabilitate.
– Medicina de familie a fost abandonată.
– În trei ani de guverne PSD s-au deschis circulației tronsoane de autostradă (94 de km de autostradă) începute anterior. Ba chiar 15 km de autostradă deschiși erau finalizați încă încă de pe vremea guvernării Cioloș; „Autostrada Unirii” – A8 Iași-Târgu Mureș – e și ea în aer; licitațiile durează nepermis de mult (sursa: hotnews).
– construcția a 2.500 de creșe, grădiniţe și unități after-school“. au construit 90 de creșe și grădinițe. O diferență de 2.410 de instituții de învățământ.
– Au promis îmbunătățirea condițiilor din penitenciare și au eliberat în jur de 19.000 de infractori.
– Punctul de pensie a fost mărit abia de la 1 septembrie, când ar fi trebuit să crească de la 1 ianuarie.
– Manualele școlare lipsesc la fiecare început de an, de 7 ani!
– Alocațiile au crescut doar după lupta acerbă dusă de PNL în Parlament, în Februarie.
S-a încheiat ședința de Guvern de astăzi cu 3 urgențe rezolvate:
1. Propunerile de comisar european din partea României au fost agreate după consultarea Președintelui Iohannis. Siegfried Mureșan și Adina Vălean sunt printre cei mai activi europarlamentari, au experiență vastă de lucru în instituțiile europene, sunt profesioniști și integri.
2. Restructurarea Guvernului, în varianta de 16 ministere, va aduce mai multă eficiență și va pune capăt risipei inutile de bani.
3. S-a identificat soluțiile pentru completarea veniturilor persoanelor disponibilizate în urma închiderii minelor din Valea Jiului, prin discutarea în primă lectură a unui act normativ în acest sens.

Urmează, în scurt timp:

1. Retragerea diplomaților proaspăt numiți de PSD, care nu au nicio legătură cu diplomația.
2. Urgentarea procedurii de construire a spitalelor regionale.
3. Program de lucru riguros și profesionalism în aparatul de lucru al Guvernului și în toate celelalte instituții.
4. Pregătirea alegerilor din 2019 și pregătirea măsurilor pentru intrare în iarnă.
5. Pesta porcină – au fost demiși responsabilii care nu au luat măsurile de prevenție la timp. Guvernul PNL va începe un dialog cu CE și partenerii europeni pentru a nu primi interdicție de a vinde carne de porc pe piața externă.

Prima măsură pentru fermieri:

Prima măsură pe care a luat-o ministrul Agriculturii a fost deblocarea sumelor pentru plata subvențiilor APIA, aferente anului 2019. Este vorba de 2.2 mld lei, pentru asigurarea continuităţii plăților către fermieri și pentru a reduce timpul de așteptare din momentul autorizării la plată și până în momentul încasării sumelor cuvenite.
Guvernul PNL pregateste bugetul pentru 2020 si toate măsurile care se impun pentru o Românie puternică, stabilă ca stat de drept si din punct de vedere economic , coerentă in politici externe si in interesul României și al românilor de pretutindeni.“

SPUNE-TI PAREREA