Noul Guvern PNL ar pute fi instalat săptămâna viitoare sau, cel târziu, la a doua strigare în Parlament, dacă prima dată va cădea la vot. Aproape sigur, PNL va avea guvern în luna noiembrie, fapt ce va aduce unele schimbări de trupe şi în teritoriu.
După miniştrii şi secretarii de stat, se pare că următorii înlocuiţi vor fi prefecţii şi subprefecţii. Astfel, Ovidiu Frenţ, prefectul judeţului şi Ciprian Ceclean Oprea – subprefectul, îşi vor pierde locurile de muncă actuale. Prefectul Ovidiu Frenţ a ocupat această funcţie din octombrie 2016, perioadă în care a fost destul de vizibil în spaţiul public, fiind implicat atât în situaţiile de urgenţă din judeţ, cât şi la evenimentele importante. Anterior, Ovidiu Frenţ a fost subprefect.
Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre subprefectul Ciprian Ceclan Oprea, care ocupă această funcţie din 2017 şi a fost un personaj „invizibil” în spaţiul public.
„Pot să vă spun ceva, că foarte repede, prefecţii. În secunda în care vom avea guvernul valid, Ludovic Orban şi echipa domniei sale, cred că, sper din tot sufletul să nu treacă, (…) mai mult de 48 de ore pentru a schimba toţi prefecţi şi subprefecţii, după care să evalueze fiecare şef de deconcentrate, pentru că puterea PSD este periculoasă tocmai prin această încrengătură pe care o au la nivelul tuturor instituţiilor statului”, a spus Rareş Bogdan, europarlementar PNL, potrivit Agerpres.
Rareş Bogdan a punctat, referitor la personalul din sistemul bugetar, că se va face „audit” în fiecare instituţie şi nu vor fi îndepărtaţi oamenii competenţi.
Inainte de a parasi postul de reprezentant al guvernului PSD, Prefectul Frent ar trebui sa refaca acel „spatiu comemorativ ”Eroii Revoluției din 1989” din Piața Petru Rareș” de pe esplanada din fata Prefecturii care a existat pana in decembrie 2018, fiind reprezentat de o troită dedicată Revolutiei din Decembrie 1989, pe care niste indivizi fără ratiune au mutat-o in cimitirul de pe strada Tărpiului, inainte de a sti ce vor să pună in locul ei. Ba mai mult prefectul, Frent sustinea o mare tâmpenie cum că Piața Petru Rareș nu era un loc potrivit pentru troiță. După mintea lui nici Catedrala Mântuirii Neamului, nu ar avea ce să caute in curtea Casei Poporului din Bucuresti.
De aceea este necesar ca troita sa fie adusă inapoi, asa cum solicită bistritenii indignati de mutarea ei in cimitir, dat fiind faptul ca Bistriţa a fost unul dintre primele oraşe in care au protestat în decembrie 89, peste 10.000 de bistriţeni din Fabrica Mecanică şi apoi din alte fabrici din zona industrială. Ei şi-au riscat viaţa şi libertatea, într-un moment în care nu se ştia dacă regimul Ceauşescu va cădea, dacă se va trage sau nu la Bistriţa. Pe de alta parte, in perioada dinainte de revolutie comunistii au ridicat un bloc in coasta Bisericii de la Coroana, pentru ca Ceaușescu nu suporta sa vadă biserica de la balconul sediului PCR, dar se pare că nici neocomunistii de azi nu suportă să vadă crucea.
Cu atât mai mult, troita trebuie adusă inapoi in fata Prefecturii fiindcă ea reprezentă si un semn ca Revolutia romana a biruit cu ajutorul crucii.
Io, să mă iertați că nu-s chiar la curent cu toate, acuma aud prima dată că este un subprefect zis Ce clan (sper că nu-i vreo batjocură la care să pun botul).
hi 🙂 bross 🙂
Pai, PNL-istii:
– NU VOR SCADEA/REDUCE ABSOLUT NICI UN SALAR SAU PENSIE ( dar vor reduce posturile… ) ;
– NU VOR DA PE NIMENI AFARA … ( dar pe cei INcompetenti o sa-i destituie … si incompetenti vor fi toti cei care nu-s de la PNL )…
– VOR ASIGURA CRESTERILE DE PENSII SI SALARII conform programului ( daca va fi sustenabilitate economica desi stiu foarte clar ca niciodata nu se va intampla… precum zicea si Boc … sa le ia ” fatza prostoi celovecilor ” … ) etc. etc. etc.
SI ABIA ASTEAPTA SA SE VADA IN „Guvernul Mariei Sale ” … GICA CONTRA !