Consilierii locali din Bistrița se vor reuni mâine în ședință ordinară unde, pe lângă alte hotărâri pe ordinea de zi, vor apoba și acordarea a trei burse de merit unnor stundeți cu domiciliul în Bistrița. Este vorba de trei studenți care învață peste hotare:

Petruşca Sergiu, student în anul I la St. John’s College, University of Cambridge, Anglia, care a obţinut Medalia de aur la Olimpiada Internațională de Știință pentru Juniori, decembrie 2016, Bali, Indonezia;
Deac Alex – Claudiu, student în anul I la University of Manchester, Anglia, care a totalizat un număr de 361 puncte în urma evaluării dosarului;
Cătinean Sonia – Claudia, studentă în anul I la New York University, Abu Dhabi, care a totalizat un număr de 321 puncte în urma evaluării dosarului;

Bursele se acordă cu începere din anul I de studiu şi până la obţinerea licenţei, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind instituirea şi acordarea anuală a două Burse de Merit „Nosa” unor studenţi cu domiciliul în municipiul Bistriţa aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 84/31.07.2013 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea anuală Burselor de Merit “Nosa” unor studenţi cu domiciliul în municipiul Bistriţa. Cuantumul unei Burse de Merit „Nosa” este de 500 de lei pe lună, adică 6.000 de lei pe an, sumă ce va fi prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa aprobat anual de Consiliul local al municipiului Bistriţa.Pentru anul 2019 sumele se acordă pentru lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, în cuantum de 4.500 de lei, respectiv 1.500 de lei pentru fiecare beneficiar.
Pentru anul 2020 sumele vor fi incluse în Bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pentru anul 2020.

Plata sumelor aferente Bursei de Merit „Nosa” se va efectua prin virament bancar, în contul specificat de către fiecare beneficiar în parte.

SPUNE-TI PAREREA