Diana Iftimie este o tânără din oraşul Năsăud, are 19 ani şi este studentă la Academia Tehnică Militară din Bucureşti. Diana, pasionată de muzică, a participat la concursul “Vocea României”, unde a interpretat piesa “Raggamuffin”, îmbrăcată în haine militare.

“Am ales această facultate deoarece vom avea un serviciu sigur după absolvire. Voi avea un viitor mai sigur decât ceilalţi. Sunt destul de timidă, tocmai de aceea am ales cariera militară, pentru că aşa mi-aş înfrânge temerile de a vorbi în public, de a apărea în public. Pasiunea cu muzica a fost de mică, doar că nu am dezvoltat-o aşa cum am vrut eu. Am ales să nu merg cu muzica mai departe, pentru că am vrut o carieră stabilă”, a explicat Diana, student fruntaş.

Din păcate, Diana nu a reuşit să întoarcă niciun scaun, aşa că nu va merge mai departe în cadrul concursului de talente muzicale de la Pro TV.

“Mi s-a părut că nu ai fost destul de rea pe cântecul ăsta, adică răutatea care să aducă ritm, dicţie, o anumită energie. A fost cuminţel pentru o army woman like you”, a spus Tudor Chirilă.

“Poate ai intrat cu emoţii în melodie. De data asta, ai luat zece doar la rapp, la muzică nu”, a spus Horia Brenciu.

 

 

SPUNE-TI PAREREA