Două autoturisme, reclamate ca fiind sustrase din Germania, au fost
găsite de polițiștii din Bistrița-Năsăud.

La data de 15 octombrie 2019, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au
depistat și indisponibilizat două autoturisme, reclamate ca fiind sustrase.
Astfel, unul dintre cele două autoturisme, reclamat ca fiind sustras din Germania, din data de 27 martie 2019, a fost găsit în posesia unei femei de 52 de ani, din Prundu Bârgăului. Celălalt a fost depistat în posesia unui bărbat de 42 de ani, din Bistrița și era reclamat ca fiind sustras din Germania, din ianuarie 2019.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar cercetările continuă de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în cooperare cu autoritățile din Germania, în vederea stabilirii împrejurărilor în care au ajuns cele două autoturisme pe teritoriul României.

SPUNE-TI PAREREA