Proiectul Erasmus Plus „NEET to Work”, care a avut loc la Bistriţa, s-a finalizat cu un concurs „Shark Tank” (Arena Leilor), la care participanţii şi-au prezentat planurile de afaceri în faţa unor antreprenori locali.

Împărţiţi în mai multe grupe, tinerii participanţi au avut de prezentat un plan de afaceri de la zero, care să cuprindă o idee, dar şi modul în care ar putea fi implementată şi suma de bani de care au nevoie. Aceştia au venit cu idei de afaceri din diferite domenii, de la deschiderea unui super club în Paris, până la confecţionarea de echipamente pentru enduro, din deşeuri ecologice.

Din juriu au făcut parte Mihai Oprea – manager Casa Ema şi Ema Grafix, Vasile Nicolae Lupşa – manager SPOT GSM, Florin Mărginean – preşedintele Bistriţa Business Academy, Brian Cristian – managerul unei agenţii de publicitate din Baia Mare, Costas Karzis – reprezentantul unui ONG din Grecia. La final, au fost premiate echipele care au venit cu cele mai bune idei de afaceri, de la originalitate, până la cel mai bun business plan.

Înainte de prezentarea afacerilor, tinerii din Suedia, Grecia, Italia, România, Slovenia şi Lituania au efectuat o vizită la compania Leoni, cel mai mare angajator din regiune şi au avut parte de un workshop susţinut de Paul Gotea, un tânăr bistriţean antreprenor de succes, managerul tablomag.ro.

Proiectul „NEET to Work” s-a derulat la Bistriţa, în perioada 1-11 octombrie şi a fost implementat de Asociaţia Bistriţa Business Academy.

SPUNE-TI PAREREA