Secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud a primit o donație ân valoare de 18220 de euro din partea Organizației Salvați Copiii România. Donația constă în aparatură de ultimă generație care oferă copiilor născuți prematur sau cu probleme de sănătate o șansă la viață. Astfel, secția a fost dotată cu un incubator neonatal și un aparat suport respirator și un pulsoximetru.

Cu această ocazie, Spitalul Județean a organizat o conferință de presă la care au participat președintele executiv al Organizației Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, ambasadorul Campaniei Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile, Amalia Năstase, alături de managerii spitalului dar și de reprezentantul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă.

Este a doua donație pe care o facem. Anul trecut am venit aici cu un ventilator neonatal, cu un modul de înaltă frecvență pentru suport respirator în valoare de 23800 de euro. Spitalul Bistrița-Năsăud este unul din cele mai bune din zonă, județul dumneavoastră având o rată de mortalitate apropiată de media națională. Aici, rata mortalității este 6,8‰, iar media națională este de 6,5 ‰. Asta denota faptul că au rezultate foarte bune, atât echipa de medici, cât și echipele care lucrează în teritoriu. Încă este nevoie de echipamente în secție, echipa ne-a transmis că e nevoie în continuare de un ventilator neonatal, de lămpi de fototerapie și așa mai departe. Vom ține legătura și vom ajuta acolo unde este nevoie, cum am făcut-o și până acum. De opt ani, Salvați Copiii investește în secțiile de terapie intensivă neonatală, una din prioritățile noastre este reducerea mortalității infantile și anul acesta ajungem în 49 de maternități din 30 de județe cu 115 echipamente care costă, în total, un milion de euro. În zona aceasta, în Nord-Vest, în afară de Bistrița-Năsăud, am ajuns la Cluj, la Zalău și vom ajunge la Oradea, zona asta fiind o investiție de 117  000 de euro. Dar ajungem și în restul țării. Toate aceste echipamente sunt luate de noi toți, împreună, de cei care au înțeles că viața copiilor trebuie asigurată. Împreună am constribuit la reducerea mortalității infantile. Când am început proiectul, mortalitatea infantilă în România era de 11‰, acum este de 6,5‰. Credem că și investiția în echipamente, dar și munca pe care am dezvoltat-o în comunități rurale au făcut diferența. Avem, însă, cea mai mare rată a mortalității din Uniunea Europeană“, a spus președintele executiv al Organizației Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu.

SPUNE-TI PAREREA