Dincolo de mesaje de impact și acțiuni electorale care își pun amprenta  pe starea emoțională a alegătorilor, candidații la viitoarele alegeri ar trebui să facă dovada unor competențe care țin de viziune, curaj, organizare și coerență. Florin Urîte (PNL), cunoscut în mediul antreprenorial din Bistrița-Năsăud, este printre puținii politicieni care sunt conștienți că pentru a produce „schimbarea“ este nevoie de proiecte riguroase, și nu doar de valuri emoționale.

Alegerile care vor da ocazia românilor să-și restabilească președintele, conducerile locale și partidul care va fi la guvernare, se vor desfășura în curând și vor fi decisive pentru felul în care se vor contura clasa politică și electoratul, de acum încolo. În viziunea lui Florin Urîte, pentru a produce acea schimbare foarte des pomenită în România, este nevoie, în primul rând, de o restructurare majoră, simplificare administrativă și creșterea vitezei de rezolvare a problemelor pentru cetățeni. De asemenea, o urgență ar fi și o corelare salarială între bugetari și mediul privat.

„Este nevoie de o redimensionare atât a salariilor cât și a pensiilor. Retribuțiile trebuie să fie cât mai corecte. Cred că ar trebui să discutăm și aspecte de regionalizare și de alocare a banilor dinspre PIB spre zonele țării în funcție de aport. Pe urmă, cu siguranță, să regândim tot sistemul de infrastructură, potențialele turistice și un sistem de retribuții în funcție de obiective și în  sistemul bugetar“, spune Urîte.

„Dacă nu ne facem infrastructura într-un termen scurt, vom fi tot timpul o țară neinteresantă atât din punct de vedere al investițiilor străine“

În ceea ce privește infrastructura, aceasta trebuie să fie în fruntea listei de priorități pentru guvernanții României, deoarece este cel mai important pas spre consolidarea țării, creștere economică și îmbunătățirea nivelului de trai.

„România este într-o zonă de graniță între Europa vestică și Eurasia. Clar că între aceste două zone vor fi schimburi comerciale. Și contează enorm tranzitul care se va face dinspre vest spre este și dinspre est spre vest. România trebuie să aibă foarte bine organizate infrastructura rutieră, feroviara și cea maritimă. Portul Constanța și ce ar trebui să facem din punct de vedere al infrastructurii rutiere si feroviare  spre port ar crea niște avantaje majore pentru România. Totul se poate face cu oameni performanți și cu oameni responsabili și luând în considerare faptul că gradul de îndatorare al României este relativ mic prin comparație cu celelalte țări europene. Avem mult mai multe fonduri europene puse la dispoziție pentru îmbunătățirea infrastructurii. Se ceează premisele necesare ca să ne punem la punct tot ceea ce înseamnă infrastructură rutieră, feroviară și maritimă  și de ce nu, și aeriană. PSD  nu s-a ocupat de asta pentru că nu a avut cei mai responsabili oameni în funcțiile cheie. Numirile astea politice în fruntea ministerelor nu au fost însoțite și de niște cunoștințe în domeniu. Oamenii în funcție trebuie să aibă la bază cunoștințele necesare prin care să argumenteze și să justifice printr-o analiză cost-beneficiu necesitatea și oportunitatea de a realiza niște investiții . Dacă nu ne facem infrastructura într-un termen scurt, vom fi tot timpul o țară neinteresantă atât din punct de vedere al investițiilor străine, turismului, cât și din punct de vedere al exportului. Chiar și antreprenoriatul din Romania și investitorii autohtoni au de suferit. A se reține că ponderea datoriei publice  în PIB  a României este în jurul valorii de +/- 40%. În UE, ponderea deficitului public in PIB UE este în jurul valorii de 80 % . Altfel spus, am fi putut sa ne îndatorăm mai mult și pentru mari proiecte de infrastructură care ar fi adus beneficiile expuse de către mine pe termen mediu și lung, în paralel cu o creștere economică sustenabilă pentru România .

PSD-ul a preferat o politică în care s-a îndatorat, s-a împrumtat pentru a face niște corecții salariale discreționare în anumite domenii. Nu spun că au făcut rău, dar aceste corecții trebuiau corelate și cu mediul privat. Nu trebuia să se sacrifice investițiile în domeniul infractructurii. Este necesar si un echilibru mai bine structurat cu mediul privat. Sunt deja niște dezechilibre foarte mari“, remarcă Florin Urîte.

 

„Nu e suficient să fii un profesionist dacă nu ai și abilități de lider și curaj de a investi“

 

El este de părere că oamenii performanți și stăpâni pe domenilor lor, puși în funcții cheie, trebuie să dea dovadă și de curaj de a investi în proiecte de anvergură.

„Sper să conștientizăm că este nevoie de oameni foarte performanți în domeniile și în ministerele de resort. Dar nu e suficient să fii un profesionist dacă nu ai și abilități de lider și curaj de a investi. Văd astăzi foarte mulți specialiști, analiști care vorbesc despre economia românească, dar cu o prudență maximă. Ne îndeamnă la multă prudență și vorbesc dintr-o poziție mai pesimistă.          

Trebuie să avem curaj să ne aruncăm în proiecte mari. S-a creat, în trecut, și un Minister al Marilor Proiecte, dar nu s-a mișcat nimic în sensul ăsta. Cred că trebuie să avem oameni responsabili, oameni strategici, care să își asume investiții cu încadrare în termene și în costuri și cred că PNL și cei care vor forma Guvernul trebuie să se ocupe de lucrurile majore și mai puțin de firmituri. Pentru că astăzi unii spun sa ne canalizăm atenția spre cum să facem economie de 50-100 de milioane de euro prin mici restructurări și ne uităm doar la probleme de reducere de costuri , care nu sunt în sume absolute foarte mari și nu ne uităm la oportunitatea de a  investi min 5-10  miliarde de euro/an în infrastructură  care să aduce beneficii de peste 10 miliarde de euro/an în PIB-ul României, printr-o dezvoltare sustenabila și creșterea interesului investițional pentru România în mai multe domenii ( Industrial, Turistic , Agricultura , etc ). M-aș axa foarte mult pe potențialul de creștere al PIB-ului României. Se vehiculează, în cifre, că avem cea mai mare creștere economică din Europa care variază de la 4% la 5%. Părerea mea este că PIB-ul României, de unde se află acum, poate fi crezut cu cel puțin 10 procente/an  în următorii ani. Dar, bineînțeles, activând toate sursele și resursele necesare“, precizează Florin Urîte.

 

Trebuie să găsim soluții de forță de muncă, să calificăm și să adaptăm sistemul de învățământ la cererile din piața noastră regionala si locală“

 

Florin Urîte vorbește și despre viziunea lui privind dezvoltarea județului Bistrița-Năsăud și a municipiului Bistrița.

„Din punct de vedere al investițiilor în județ și în Regiunea Nord-Vest, sunt lucruri care s-au făcut bine și care au ținut cont de strategia de dezvoltare a județului, dar sunt și lucruri prin care, din punctul meu de vedere, s-au risipit bani. Unele lucruri trebuie corectate și îndreptate și trebuie să ne canalizăm foarte bine resursele asfel încât să fim cât mai aproape oportunități, în beneficiul cetățenilor și mediului privat de afaceri, să facem tot ce depinde de noi ca, din punct de vedere al infrastructurii spre autostrăzile strategice, feroviar la fel, cu avantaje și în  turism și agroturism și  să ne rămână bani în județ. Trebuie să aducem bani în județ prin tot ce putem exploata din punct de vedere bugetar și privat . Cred că trebuie să găsim soluții de forță de muncă, să calificăm și să adaptăm sistemul de învățământ la cererile din piața noastră regionala si locală. Averm firme de renume, chiar în top, avem foarte multe firme de mase plastice și nicio instituție de învățământ care să pregătească operatori chimici și programatori de mase plastice.   Este necesară eficientizarea agriculturii, avem nevoie de burse de mărfuri, rețele de preluare a mărfurilor de la ferme și microferme care produc și vânzare într-o rețea proprie sau negociere cu marile magazine. Cel puțin magazinele zonale ar trebui aprovizionate cu produse românești, din resursa  proprie a județului. Dar aceste aspecte țin și de noi politici fiscale, taxe și impozite locale “, a explicat Urîte.

 

„Orașul Bistrița are șanse să se dezvolte pentru că este o zonă în care industria funcționează, în care există o populație anteprenorială și cu inițiativă“

Dintre toate localitățile din județ, municipiul Bistrița resimte, poate cel mai intens, schimbarea primarului și a conducerii Primăriei.

 

„Un primar trebuie să fie responsabil, să aibă o relație bună cu angajații, dar și cu cetățenii, să simplifice cât mai mult posibil sistemul instituțional. Foarte multe documente se dau foarte greu sau chiar cu intervenții. Trebuie regândit tot sistemul de urbanism pentru că, dacă ne uităm la Bistrița și susținem că este unul dintre cele șapte orașe medievale,  remarcăm că in ansamblu ,nu este decât  o amestecătură de fabrici cu case. Deci cred că am fost destul de neglijenți la sistemul de urbanism. Cred că zona centrală poate fi mult îmbunătățită. O atenție deosebită trebuie acordată sistemului de preluare a apelor pluviale. Aici a fost o zona mlăștinoasa și sunt mari probleme cu apa pluvială, mai  ales în perioade cu ploi torențiale. Tot sistemul de infrastructură  apă-canal trebuie regândit. Stația de epuarare trebuie relocată pentru că orașul se dezvoltă în construcții civile și nu numai. Din punct de vedere cultural, este loc de mai bine. E nevoie de o centură ocolitoare sud si de o mai bună fluidizare a traficului în zonele preponderent industriale. Orașul are șanse să se dezvolte pentru că este o zonă în care industria funcționează, în care există o populație anteprenorială și cu inițiativă. Dar e necesară o viziune coerentă . O mai bună relocare a banilor în priorități.

 Aș porni de la a readuce zâmbetul pe buzele funcționarilor  care lucrează în aparatul primăriei și institutiilor de stat, și aici mă refer la disponibilitatea lor de a rezolva urgent  problemele pentru cetățeni. Astfel  apar zâmbetul și satisfacția și pentru cetățeni. Apoi este nevoie de o gândire clară pe termen mediu și lung și aș renunța la risipa banilor pe improvizații. Foarte mult impovizăm, în continuare. Nu numai Bistrița, cred că în toata Romînia se risipesc  foarte mulți bani pe improvizații din toate punctele de vedere. Puține proiecte sunt tratate corect din punct de vedere al strategiilor de dezvoltare pe termen mediu și lung cu lucrări de bună calitate care să reziste în timp si care să aducă reale beneficii cetățenilor și mediului de afaceri“, a concluzionat Urîte.

 

 

SPUNE-TI PAREREA