Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului este un eveniment național ținut pe 9 octombrie în România, dedicat comemorării victimelor Holocaustului și, în special, rolului României în acest episod al istoriei.
Oficialitățile locale au transmis mesajele lor de compasiune cu acest prilej.
“Niciodată nu vom putea uita una dintre cele mai negre pagini ale istoriei noastre moderne: Holocaustul! Astăzi, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului, vreau să spun că noi nu am uitat ororile antisemite! Vreau să îmi exprim compasiunea pentru urmașii celor peste 6.000 de evrei deportați din Bistrița în lagărele de la Auschwitz – Birkenau și Transnistria, în primăvara anului 1944.
Suferința lor, alături de cea a milioanelor de evrei din întreaga lume nu trebuie să fie uitată!”, a transmis președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan.
“Noi, ca națiune, trebuie să ne opunem uitării deliberate a trecutului, asumându-ne responsabilitatea greşelilor, şi anume a tăcerii, a fricii și urii, care au contribuit la genocide. De Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului în România, comemorăm miile de suflete nevinovate, victime ale politicilor antisemite, discriminatorii și criminale, promitem să le apărăm memoria și să nu mai lăsăm vreodată istoria sumbră să se repete. Noi, generația de azi, trebuie să ne păstrăm vigilența democratică și să construim o societate bazată pe libertate și înțelegere! Nu vă vom uita!”, a transmis Mihaela Ivan, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.