Bistrițenii a căror relație de cuplu a rezista peste decenii și a trecut testul timpului, dar și a dificultăților întâmpinate într-o căsnicie, au fost premiați astăzi de către municipalitate.

Viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae, a spus câteva cuvinte cu această ocazie.

“Primăria Bistrița a aniversat azi cuplurile longevive din oraș și a premiat familiile bistrițene care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Aceste familii bistrițene sunt modele de urmat și respectat într-o societate care renunță foarte ușor în fața greutăților vieții în doi. Secretul longevității acestor cupluri cred că sunt respectul față de celălalt, și acea proverbială înțelepciune populară, care te ajută să depășești problemele apărute în cuplu. 

Pentru mine, toate cele 48 de familii premiate de Ziua Persoanelor Vârstnice, sunt un simbol de normalitate, de stabilitate și de speranță că cei tineri se pot inspira din înțelepciunea celor  vârstnici. 

Să învățăm de la ei răbdarea, înțelegerea și cumpătarea de a privi lumea noastră, uneori prea rapidă și superficială. 

Să învătăm de la ei seninătatea în a aborda problemele cu care i-a confruntat viața.

Să învățăm de la ei pofta de viață, așa cum am văzut la toți participanții la acest frumos eveniment organizat de Primăria Bistrița.

La mulți ani, tuturor persoanelor vârstnice!”, a transmis Cristian Niculae.

SPUNE-TI PAREREA