Fostul judecător al CCR Augustin Zegrean a afirmat că alegerile prezidenţiale ar trebui amânate, până când procurorii ar verifica toate candidaturile cu suspiciuni de semnături false. El a adăugat însă că acest lucru nu este posibil, deoarece nu există un text de lege în acest sens.

O corectură faţă de ce aţi spus iniţial, nu ar putea fi amânate pentru că nu avem un text de lege care să prevadă asta. Suntem blestemaţi să votăm dintre cei care au avut semnături false. În 21 decembrie, e ultima zi de mandat a actualului preşedinte şi mandatul nu poate fi prelungit decât în anumite situaţii excepţionale, iar noi nu suntem în prezenta acelor situaţii. (….)S-ar putea să iasă preşedinte unul din cei pentru care s-a sesizat Parchetul. Eu înţeleg din ce spunea preşedintele AEP au ales din semnături cele bune. Nu e corect aşa, nu aşa trebuie să se procedeze. Nu există fals mai mare sau mai mic”, a spus Augustin Zegrean, la Antena 3.

El a adăugat că ar trebui ca toţi candidaţii să fie trataţi la fel.

„Nu există nicio soluţie în situaţia aceasta, ori fac pentru toţi ori nu fac. Ar fi trebuit toţi trataţi la fel. Noi acceptăm să ne alegem preşedinţi şi dacă ştim că au falsificat semnături”, a adăugat Zegrean.

Fostul preşedinte al CCR a susţinut, anterior, ideea că alegerile prezidenţiale ar trebui amânate până când procurorii ar verifica toţi candidaţii, pentru că la toţi există suspiciunea depunerii de semnături false.

„Dacă sppuneţi că pe toate listele au fost semnături cu suspiciuni de falsificare, toate ar fi trebuit verificate de procurori. Ar trebui să facem când avem semnături corecte”, a spus Zegrean, miercuri, la Digi24.

BEC a sesizat Parchetul General în privinţa mai multor candidaţi la alegerile prezidenţiale, în contextul în care în urma verificărilor instituţia a constatat elemente de similitudine în semnăturile depuse de către aceştia. Printre candidaţi se numără Alexandru Cumpănaşu şi Viorel Cataramă.

Până în acest moment, BEC a validat candidaturile la prezidenţiale pentru 14 candidaţi.

Alegerile prezidenţiale au loc pe 10 noiembrie, urmând ca al doilea tur să fie organizat pe 24 noiembrie. În Diaspora, primul tur de scrutin are loc în perioada 8-10 noiembrie.

1 COMENTARIU

  1. Dooomnul Zagrean, nu va mai strofocati, ca in TURUL 1 VOR IESI DOMNII IOHANNIS SI BARNA indubitabil , iar in turul 2, TOTI CEI AFLATI ASTAZI LA PUTERE, VOR VOTA IMPOTRIVA LUI JOHANNIS ! Ar fi prostia… prostiei sa creada Veorica de PSD ca daca v-a iesi in turul 1 cu Johannis, aceasta va castiga alegerile ! Va dati seama macar Dvs… daca PSD-istii efectiv n-au minte deloc !

SPUNE-TI PAREREA