Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a anunţat două proiecte foarte importante pentru oraşul Sîngeorz-Băi.

„Puțin despre Sîngeorz-Băi, cu date. Liceul Teoretic “Solomon Haliță” avea și are nevoie de reabilitare și am promis că voi găsi o soluție. Și am făcut-o! Întrucât nu exista nicio documentație, am preluat la minister prin #CNI cap coadă acest obiectiv și astăzi va fi desemnat câștigătorul licitației pentru elaborarea tuturor studiilor, expertizelor și SF. Dacă existau, era mult mai bine, dar nu mai contează. Ne apucăm de lucru. Vor fi două corpuri modernizate, în primul se vor amenaja 11 săli de clasă si 6 laboratoare dotate complet. În al doilea vor fi 9 săli de clasă și un laborator de informatică. Totodată, acesta va fi anvelopat și extins prin mansardare, vor fi reabilitate instalațiile electrice, termice și sanitare”, a anunţat Daniel Suciu.

„Am mai făcut o promisiune tot pentru tinerii din oraș. Că vor avea o bază sportivă așa cum merită. Am solicitat și primit de la primărie documentația tehnică iar miercurea viitoare voi aproba indicatorii investiției și voi emite ordinul pentru organizarea licitației. Peste 10 milioane de lei (2,2 milioane euro) pentru 516 locuri în tribune, vestiare și clădire administrativă. În rest, să auzim numai de bine”, a anunţat Suciu.

SPUNE-TI PAREREA