Doliu în mediul academic. Mircea Mureșianu, fostul director al Extensiei Bistrița a UBB s-a stins din viață.

Vestea tristă a fost dată de consilierul municipal Mihai Sărmășan.

„Mi-a fost îndrumătorul Lucrarii de Disertație, iar în anii de studenție și mai apoi în anii de Master, am însușit de la dânsul tainele necunoscute din domeniile Geografiei și Turismului atât de la noi cât și din întreaga lume. Astăzi, domnul profesor conf. dr. Mircea Mureșianu, fostul director al Extensiei Bistrița a UBB s-a stins și pierderea e foarte mare pentru învătământul academic din județul nostru și nu numai. Dumnezeu să-l ierte”, a fost mesajul transmis de Mihai Sărmașan.

Conf. univ. dr. Mircea-Leontin Mureșianu (n. 1955, Rodna) a fost cadru didactic al Facultății de Geografie, Departamentul de Geografie al Extensiei Bistrița, din anul 2004, după ce, în prealabil, a fost profesor asociat al Extensiei încă de la înființarea acesteia, iar apoi a fost și director al Extensiei Bistrița a UBB.

Activitatea didactică și științifică la Extensia Bistrița a fost una de excepție. Dacă în plan educațional dl. conf. univ. dr. Mircea Mureșianu a excelat prin dăruirea și pasiunea pentru predarea disciplinelor geografice (fapt recunoscut de către colegi și studenți deopotrivă), în plan științific, bogata listă a publicațiilor (cărți, articole, studii, recenzii, etc.) și participărilor la prestigioase manifestări științifice îl recomanda de la sine ca fiind un veritabil exemplu, după cum scria site-ul UBB Cluj.

A fost o figură emblematică a învățământului geografic bistrițean, specializarea de Geografia Turismului de la Extensia Bistrița confundându-se practic cu personalitatea Domniei Sale. Generații întregi de absolvenți își amintesc cu drag de „Domnul Profesor”, care le-a deschis orizonturile geografice și le-a insuflat dragostea pentru natură și turism.

foto: timponline.ro

 

1 COMENTARIU

  1. Un profesor in adevaratul sens al cuvantului,dedicat in tot ceea ce face.Un adevarat OM inainte de toate.Dumnezeu sa va odihneasca in pace!😥😥😥

SPUNE-TI PAREREA