Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a devenit “Cetăţean de Onoare” al comunei Sânmihaiu de Câmpie. Titlul i-a fost oferit de primarul Ioan Mate şi de consilieri, prin hotărâre de Consiliu Local.

Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie a făcut anunţul privind acordarea acestei distincţii în cadrul evenimentelor prilejuite de Zilele Comunei. Emil Radu Moldovan nu a putut fi însă prezent la eveniment, distincţia fiindu-i ridicată de vicepreşedintele CJ, Vasile Puica.

“Domnul preşedinte Emil Radu Moldovan a ajutat comuna în realizarea tuturor obiectivelor. Datorită dumnealui avem acest sediu nou, de primărie, la standarde europene, de care suntem mândri şi generaţii, de aici încolo, îl vor folosi aşa cum trebuie. De asemenea, lucrările de canalizare, drumul judeţean care face legătura între Sânmihai şi Teaca şi alte obiective pe care ne-a ajutat domnul preşedinte să le realizăm în Sânmihai şi în toată zona de câmpie, unde s-au mişcat lucrurile bine în ultimii ani, unde lucrurile au prins contur şi arată altfel. Acest titlu îl obligă şi mai mult pe domnul preşedinte să ne sprijine şi mai mult cu finanţarea de proiecte”, a spus primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, la eveniment.

 

 

 

SPUNE-TI PAREREA