Un accident a avut loc în Mureșenii Bârgăului.

Pe DN17, în localitatea Mureșenii Bârgăului, un bărbat de 43 de ani, din Uriu, care conducea un camion pe direcția de mers Bistrița-Vatra Dornei, a pătruns parțial pe contrasens pentru a efectua un viraj la dreapta, spre o stradă secundară, moment în care a fost acroșat în lateral de un autoturism de Suceava, care circula pe aceeași direcție de mers și care era condus de un bărbat de 29 de ani.

În urma accidentului, o pasageră de pe bancheta din spate a autoturismului de Suceava a fost rănită, fiind transportată la spital.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Se efectuează cercetări de către Serviciul Rutier.

SPUNE-TI PAREREA