Mitropolitul Andrei Andreicuţ a participat la slujba de duminică la Biserica din Dobricel. Nu au lipsit nici oficialităţile judeţului, printre care preşedintele Emil Radu Moldovan şi secretarul de stat de la Ministerul Culturii, Alexandru Pugna.

“La Dobricel, comuna Spermezeu, timpul parcă s-a oprit în loc! Licărul de sfințenie din ochii copiilor, omenia și bunul simț al oamenilor și o biserică veche de 275 de ani sunt dovada vie că “veșnicia s-a născut la sat” și încă trăiește aici! Într-un cadru de poveste, am bucuria să mă rog alături de oamenii de pe Valea Ilișua la Slujba Liturghiei oficiată de IPS Andrei și un sobor de preoți”, a scris Radu Moldovan pe Facebook.

“Mulțumesc Părintelui Dănuț Vidican pentru invitația de a mă ruga astazi la Dobricel. Felicitări pentru modul în care ține unită această comunitate frumoasă și pentru ctitoria de a recondiționa și amenaja această biserică de lemn unicat, monument istoric”, a mai scris preşedintele CJ.

SPUNE-TI PAREREA