Viceprimarul Bistriţei, Cristian Niculae, propune o serie de măsuri pentru rezolvarea lipsei parcărilor din municipiu.

“În ultimii ani, numărul mașinilor din oraș a crescut foarte mult. Parcările rezidențiale din orașul nostru sunt aglomerate și mașinile ajung să fie parcate oriunde există puțin spațiu, pe trotuare, pe carosabil în locuri nepermise, pe aleile pietonale și din păcate chiar pe spații verzi. Trotuarele si aleile pietonale în multe situații nu mai pot fi folosite de pietoni”, spune viceprimarul Cristian Niculae.

“Vreau să iau măsuri concrete și ferme pentru soluționarea acestei probleme și să propun Consiliului Local urmatoarele acțiuni:

– Transformarea a 14 puncte termice în parcări supraterane etajate, acolo unde este posibil;
– Introducerea, în regim de urgență, în Regulamentul Urbanistic și în Planul Urbanistic General al Bistriței, aprobat acum 6 ani, a unei reglementări, ca fiecare unitate locativă nou construită să aibă cel puțin un loc de parcare prevăzut din faza de proiect. Adică: 1 apartament nou = cel puțin 1 loc de parcare.

Consider că actuala reglementare în vigoare, adică un loc de parcare la 80 mp locuibil, este insuficientă, deorece se construiesc foarte multe apartamente în orașul nostru cu o suprafața totală de 50, 60 sau 70 mp și aproape toați beneficiarii acestor locuințe au cel puțin un autoturism personal.

Bistrița trebuie să se dezvolte ca un oraș modern, durabil și smart& green”, spune Cristian Niculae.

1 COMENTARIU

  1. In regulamentul general de urbanism exista demult prevederea pe care o “propune” inteligentul psd ist , pentru spatii de locuit 1 loc parcare/ 80 mp suprafata construita , HG 525/1996. Si chiar se aplica. In schimb , Consiliul Local tocmai a aprobat un Plan Urbanistic Zonal pentru transformarea unui punct termic in Locas de Cult. Ipocrizie PSD

Lasă un răspuns la Hess Renunta