Ana Maria Măzăreanu a fost, cu siguranță, una dintre cele mai bune și mai constante jucătoare de la Gloria (CSM) Bistrița. Fără să greșim, putem spune că a fost și una dintre cele mai iubite handbaliste de către publicul bistrițean. Asemeni Oanei Chirilă (și ea o emblemă în ochii spectatorilor) Măză se pare că n-a mai fost dorită la Bistrița, conducerea având alte planuri pe viitor, dovada fiind aducerea celor două portărițe de nivel internațional, De Paula și Nenezic.

Majoritatea ar zice că cele două nou-venite pe postul de portar sunt mai valoroase și mai experimentate decât Măzăreanu și că cei de la Gloria ar fi vrut să ridice nivelul echipei, în contextul participării în cupele europene. Alții, deopotrivă, susțin că Măzăreanu merita să rămână la echipă, fiind o handbalistă de bază în performanțele de până acum.

Dincolo de atașamentul suporterilor față de sportivi, dincolo de dorința sportivilor de a rămâne la o echipă cu care se identifică, sportul înseamnă performanță și bani. Deși e bazat pe emoții, handbalul se rezumă, până la urmă, la contracte. Așa cum sportivii sunt considerați uneori mercantili pentru că pleacă de la o echipă la alta, pentru mai mulți bani, tot așa, cluburile renunță la unii sportivi pentru a atinge unele obiective. De fiecare dată, există comentariile, nemulțumirile din spate și părerile exprimate publice, cu vorbe frumoase, mulțumiri și “succes în viitor”. Cazul Măzăreanu nu face rabat de la regulă, după cum a scris și colegul jurnalist Adrian Linca, în Sportul Bistrițean.

Cu toate că acum, clubul pare cel care a scăpat “cu sânge rece” de unele jucătoare care poate meritau mai mult respect, lucrurile ar trebui privite și din altă perspectivă. Dacă, să zicem, handbalistele n-ar fi plătite bine și la zi, dacă n-ar avea condiții optime și s-ar întârzia salariile, câte dintre cele care-și manifestă zilnic “dragostea față de culorile Gloriei” și față de echipa de suflet a bistrițenilor ar mai rămâne să joace? Probabil niciuna, pentru că au familii, viața de sportiv e scurtă și au nevoie de bani. Ar fi de înțeles, în cazul lor, ca și în cazul clubului care renunță la o jucătoare.

Totuși, de ce oamenii sunt mai supărați pe club, decât pe handbalistele care pleacă? Pentru că sportul, fie el super fiscalizat, nu e ca producția din fabrică. Pentru că suporterii din Bistrița s-au atașat de sportivi, de handbaliste în cazul de față și nu de “conducere”, de entitatea sportivă, care, fie vorba între noi, în momentul de față nici nu are nu știu ce identitate.

Dar tot ei, suporterii, trec repede de la o emoție la alta și uită la fel de repede. Și, dacă acum unii sunt triști că a plecat Măză, tot ei se vor bucura de evoluțiile noilor portărițe, își vor face poze cu ele pentru ca, inevitabil, să fie înlocuite. Pentru că, până la urmă, sportul e și despre asta, un carusel al trăirilor, al noilor începuturi și al despărțirilor. Și de asta ne place.

 

 

 

2 COMENTARII

SPUNE-TI PAREREA