La inițiativa consiliului elevilor din Bistrița-Năsăud, Bistrița a găzduit astăzi un târg al ofertelor educaționale oferite de universitățile din țară. Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul Județean, în prezența oficialităților locale și a adunat 21 de facultăți din țară, dar și peste 700 de elevi interesați de studii universitare, atât elevi de clasa a XII-a, cât și elevi care sunt încă în clasa a XI-a.
„O nouă premieră pentru Bistrița-Năsăud: primul Târg de Universități din istoria județului nostru!
Organizat într-una dintre cele mai frumoase clădiri din Transilvania, Complexul Muzeal din Bistrița, Târgul a reușit să atragă 21 de Facultăți și peste 700 de elevi!
Mă bucur că am putut fi partener al acestui proiect frumos, care oferă elevilor din județul nostru oportunitatea de a intra în contact cu oferta educațională universitară!
Au fost prezenți: Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, Universitatea Dimitrie Cantemir – Facultatea de Drept, Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca și Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.
Tinerii sunt cei care vor defini viitorul societății noastre iar cei educați o vor duce spre evoluție! Eu voi fi permanent un partener al lor în tot ceea ce înseamnă proiecte coerente și concrete!”, a spus Emil Radu Moldovan, președintele CJ BN, prezent la deschiderea oficială.
Târgul de Facultăți reprezintă o facilitate atât pentru elevi, care se pot documenta în privința mai multor opțiuni în ceea ce privește studiile superioare în același loc, dar și pentru facultăți, care nu mai sunt nevoite să își prezinte oferta fiecărei școli în parte.
„Evenimentul e la prima ediție și mi se pare că este variantă foarte bună în care noi să ne prezentăm o0fertele educaționale pentru că, la fiecare stand, se vor opri elevii care sunt interesați de acea specializare. Și atunci interfața este mult mai bună între noi, univeristățile și viitorii noști stundeți. Se va replica acest târg și de Ziua Educației, în 6 octombrie. Și atunci, probabil, facultărțile vor veni în număr mai mare“, spus Cornelia Felicia Macarie, conf. univ. dr. la Universitatea „Babeş-Bolyai”, extensia Bistrița.